Paraclisul „Sfânta Treime“ al Spitalului „Providenţa“ a fost târnosit
De sărbătoarea Sfintei Treimi, ieri, 28 mai 2018, doctorii şi personalul medical al Spitalului „Providenţa" din municipiul Iaşi, pacienţi şi credincioşi au fost prezenţi la slujba de sfinţire a capelei cu hramul „Sfânta Treime", săvârşită de Înaltpreasfinţitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, dimpreună cu un sobor de clerici.
Zeci de credincioşi l-au întâmpinat pe ierarhul lor ieri-dimineaţă, participând la sfintele slujbe prilejuite de sfinţirea paraclisului unităţii medicale. După sfinţirea şi pecetluirea Sfintei Mese, mulţimea prezentă a primit binecuvântarea de-a săruta Sfânta Evanghelie, Sfânta Cruce şi de a se închina în Sfântul Altar. Din soborul preoţilor au mai făcut parte părintele Narcis Axinte, consilierul Sectorului medical şi asistenţa socială „Diaconia" al Arhiepiscopiei Iaşilor, părintele Marius Daniel Profir, protoiereul Protopopiatului 2 Iaşi, dar şi părintele Constantin Puiu, preotul unităţii medicale. Răspunsurile la strană au fost oferite de câţiva psalţi ai Corului „Sfântul Ioan Damaschinul" al Bisericii „Sfântul Sava" din Iaşi.
„Tatăl, mama şi pruncii lor să fie ca o prelungire a duhului care domină Sfânta Treime, duhul de iubire"
După citirea Sfintei Evanghelii, IPS Mitropolit Teofan a rostit un cuvânt de învăţătură medicilor, pacienţilor şi credincioşilor de faţă: „Dăm slavă lui Dumnezeu că ne-a învrednicit în această zi închinată Preasfintei Treimi să fim aici în această biserică, sfinţind Sfântul Altar, iar prin mila Lui, de peste 10 ani funcţionează acest spital, iniţiat de Preafericitul Părinte Patriarh Daniel, spital care continuă să aducă mângâiere celor care vin aici, să găsească tămăduire pentru rănile aflate pe trupurile şi sufletele lor. Sfânta şi Dumnezeiasca Treime se arată în mod special în trei situaţii: în starea de familie, unde tatăl, mama şi pruncii lor încearcă să fie ca o prelungire a duhului care domină Sfânta Treime, duhul de iubire. În al doilea rând se arată în mănăstire, unde se încearcă a se trăi taina Împărăţiei cerurilor încă din această lume, relaţiile dintre membrii aceleiaşi obşti călugăreşti să fie ca o prelungire a duhului prezent în Sfânta şi Dumnezeiasca Treime. În al treilea rând, locul în care ne desfăşurăm lucrarea. Fie la catedră, fie la biserică, fie la spital, fie într-o altă entitate economică, educaţională, medicală sau de caritate, totul aici, pe pământ, ar trebui să fie o prelungire a ceea ce este în cer".
Pentru meritele deosebite şi pentru întreaga activitate rodnică desfăşurată în cadrul unităţii medicale, părintele Ioan Boampă, clericul spitalului până în anul 2012, şi părintele Constantin Puiu, actualul preot slujitor, au fost hirotesiţi întru iconom stavrofor, primind din partea ierarhului bederniţa, brâul roşu şi crucea pectorală. De asemenea, Înaltpreasfinţia Sa a oferit directorului general al Spitalului „Providenţa", Marinel Talpeş, şi directoarei Policlinicii „Providenţa", ec. Daniela Năclad, distincţia mitropolitană „Crucea Sfântului Ierarh Dosoftei" pentru mireni. Pentru credincioşii şi binefăcătorii care au sprijinit în realizarea şi modernizarea sfântului locaş, IPS Teofan a acordat distincţii de vrednicie.
Spitalul „Providenţa" a fost sfinţit şi inaugurat în 13 octombrie 2000, în prezenţa Sanctităţii Sale Părinte Patriarh Bartolomeu I al Constantinopolului, al Preafericitului Părinte Patriarh Teoctist, dar şi al Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, pe atunci Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei. Astăzi, unitatea medicală are o capacitate de 102 paturi, 2 săli de operaţie, o unitate de terapie intensivă, saloane şi rezerve dotate şi amenajate conform standardelor, oferind servicii de spitalizare de zi şi continuă pentru toate categoriile de pacienţi, atât din Iaşi, cât şi din ţară. Spitalul „Providenţa" este prima unitate medicală de acest gen din structura Bisericii Ortodoxe Române şi oferă servicii medicale la un înalt standard de calitate. Capela „Sfânta Treime" a fost târnosită în forma ei iniţială pe 12 iunie 2006 de către PF Patriarh Daniel, iar în perioada 2017-2018, paraclisul a fost supus unor lucrări de extindere şi reamenajare, reuşind să realizeze un spaţiu nou pentru Sfântul Altar, zidindu-se Sfânta Masă, montându-se marmură şi realizându-se bolţi arcuite placate cu cărămidă.