Paradă a maşinilor de epocă, în Capitală
Un număr de 47 de autovehicule istorice, fabricate între anii 1912 şi 1977, vor putea fi admirate, sâmbătă, la cea de-a XII-a ediţie a "Retroparadei Primăverii", acestea urmând să ia startul de la Muzeul Aviaţiei din Bucureşti.
Organizată de Retromobil Club România - Autoritate Naţională a Federaţiei Internaţionale a Vehiculelor Vechi (F.I.V.A.), parada reuneşte mărci şi modele celebre, printre care Ford T Speedster, Opel Super 6, Mercedes 170 V, Volvo P 1800, Alfa Romeo SS 1600, Renault Caravelle, Lancia Flavia Coupe 1800, Ford Mustang Goupe, Toyota Corona 1707 sau Opel Kadett C Coupe. Între 09,30 -10,30 va avea loc expoziţia vehiculelor participante, după care se va da startul paradei, în ordinea anului de fabricaţie. De la Muzeul Aviaţiei, aflat pe DN1, se va merge în direcţia Ploieşti, centura de vest, apoi pe primul drum spre comuna Păuleşti, punctul de sosire fiind în pădurea Păuleşti.