Parastas de 40 de zile la mormântul părintelui profesor Constantin Leonte

Un articol de: Pr. Constantin Gherasim - 28 Martie 2016

Înaltpreasfinţitul Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului şi Bacăului, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi, a săvârşit sâmbătă, 26 martie 2016, slujba Parastasului la mormântul părintelui Constantin Leonte, la trecerea a 40 de zile de la mutarea sa la cele veşnice. La locul său de odihnă veşnică s-au aflat, alături de familie, prieteni, numeroşi credincioşi, dar şi reprezentanţi de seamă ai autorităţilor locale şi ai învăţământului băcăuan. Rugăciunilor de dezlegare citite de ierarh li s-au adăugat cuvintele de mângâiere şi învăţătură pe care Înaltpreasfinţia Sa le-a adresat celor prezenţi, reliefând personalitatea preotului Constantin Leonte, profunzimea gândirii sale teologice. De asemenea, chiriarhul Eparhiei Romanului şi Bacăului a transmis şi mesajul de compasiune faţă de familia îndoliată adresat de Înaltpreasfinţitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, îndemnându-i pe cei prezenţi să nu contenească rugăciunea pentru preotul atât de iubit şi apreciat de comunitatea băcăuană, şi nu numai.