Parastas la Catedrala mitropolitană

Un articol de: Diac. Gheorghe Cioiu - 18 Mai 2011

Mitropolitul Nestor Vornicescu a fost pomenit la Catedrala mitropolitană "Sfântul Mare Mucenic Dimitrie" din Craiova, la împlinirea a 11 ani de la trecerea la cele veşnice. Sfânta Liturghie şi slujba Parastasului au fost săvârşite de Înalt Preasfinţitul Irineu, Arhiepiscopul Craiovei şi Mitropolitul Olteniei.

Marţi, 17 mai, s-au împlinit 11 ani de la naşterea în ceruri a vrednicului de pomenire mitropolit acad. dr. Nestor Vornicescu, părinte, învăţător şi îndrumător, vreme de 22 de ani (1978-2000), al preoţilor, monahilor, monahiilor şi credincioşilor din Mitropolia Olteniei. Cu acest prilej, IPS Părinte Irineu, Arhiepiscopul Craiovei şi Mitropolitul Olteniei, împreună cu un sobor de preoţi şi diaconi, a săvârşit Sfânta Liturghie şi slujba Parastasului în Catedrala mitropolitană din Craiova. "Datoria noastră este de a-l pomeni" În cuvântul adresat credincioşilor prezenţi, IPS Irineu a evocat personalitatea, spiritul erudit şi activitatea pastoral-misionară a vrednicului mitropolit: "Pomenindu-l astăzi pe mitropolitul Nestor, îl cinstim pe Dumnezeu, pentru că ori de câte ori îi pomenim pe înaintaşii noştri, slăvim Sfânta Treime care a învrednicit oameni aleşi şi binecuvântaţi să conducă Biserica în vremuri grele. Rugăm pe Bunul Dumnezeu ca sufletul lui să fie aşezat în ceata drepţilor, împreună cu sfinţii, şi să-i rămână permanent vie amintirea în minţile şi sufletele tuturor celor care l-au cunoscut şi apreciat. Aşa precum Sfântul Apostol Pavel ne îndeamnă, să ne aducem aminte de înaintaşii noştri, de evlavia lor, de credinţa lor, pentru a le urma exemplul, râvna şi învăţătura. Datoria noastră, ca fii duhovniceşti şi următori ai vrednicului mitropolit Nestor, este aceea de a-l pomeni, de a ne ruga pentru el şi a-i simţi prezenţa ca rugător împreună cu noi, în acest sfânt lăcaş care-i odihneşte osemintele pământeşti". Mitropolitul Nestor Vornicescu s-a născut în data de 1 octombrie 1927 în Lozova-Vornicenilor, Basarabia, din părinţii Vera şi Vasile Vornicescu. A primit la botez numele de Nicolae. Şi-a desăvârşit pregătirea intelectuală în şcolile din Lozova, Neamţu, Bucureşti şi Bossey (Elveţia). În data de 23 aprilie 1978 a fost ales în scaunul de mitropolit al Olteniei. În decursul activităţii sale de păstor al oltenilor, Nestor Vornicescu a clădit o monumentală operă pastoral-misionară şi cărturărească. Întreaga sa moştenire şi amintirea chipului său părintesc sunt păstrate astăzi cu grijă şi preţuire de poporul cel bine-credincios al Bisericii din Oltenia.