Parastas pentru Arhiepiscopul Justinian Chira la Rohia
La opt ani de la trecerea la Domnul a vrednicului de pomenire Arhiepiscop Justinian Chira, cel care a păstorit Eparhia Maramureșului și Sătmarului mai bine de un sfert de secol (1990-2016), miercuri, 30 octombrie, la Mănăstirea Rohia a fost săvârşită Sfânta Liturghie de către Preasfințitul Părinte Timotei Sătmăreanul, Arhiereu-vicar, împreună cu un sobor de preoți și diaconi, în prezenţa Preasfințitului Părinte Iustin, Episcopul Maramureşului şi Sătmarului.
Răspunsurile la Sfânta Liturghie au fost date de Grupul psaltic „Theologos”.
Despre viața sfântă și activitatea pastoral-misionară, socială, administrativă și misionară a Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Justinian a vorbit Preasfințitul Părinte Episcop Iustin.
Slujba Parastasului a avut loc la cimitirul de la poarta Mănăstirii Rohia, unde își doarme somnul de veci fostul arhiepiscop, fiind săvârșită de Preasfințitul Părinte Episcop Iustin și Preasfințitul Părinte Timotei Sătmăreanul, împreună cu un sobor de preoți și diaconi.