Parastas pentru basarabenii deportaţi în Siberia şi Kazahstan
Sâmbătă, 12 iunie 2021, Preasfinţitul Părinte Antonie, Episcop de Bălţi, a săvârşit un parastas la Biserica „Sfinţii Împăraţi Constantin şi mama sa, Elena” din satul Corlăteni, Raionul Râşcani, pentru victimele represiunilor regimului totalitar comunist.
După oficierea slujbei de parastas, clericii au depus flori la monumentul ridicat în faţa gării feroviare din Bălţi, în memoria victimelor represiunilor regimului totalitar comunist, informează Biroul de presă al eparhiei.
Ierarhul a vorbit despre paginile dramatice ale istoriei basarabenilor provocate de puterea sovietică - (deportări, foamete, colectivizări forţate, politică ateistă) - şi consecinţele dezastruoase ale acestei stăpâniri pentru locuitorii acestui pământ. Preasfinţia Sa a specificat că „avem datoria să nu uităm paginile triste ale istoriei noastre, pentru că un popor care-şi uită trecutul nu are viitor”.
În data de 12 iunie 2021 s-au împlinit 80 de ani de la primul val al deportărilor basarabenilor în Siberia şi Kazahstan (12-13 iunie 1941, ora 2:30), când zeci de mii de oameni, fără a avea vreo vină, au fost ridicaţi, în mod feroce, de la casele lor şi duşi în locuri îndepărtate, de unde mulţi, din cauza frigului, foametei, bolilor şi condiţiilor de trai inumane, nu s-au mai întors. Oamenii au fost transportaţi în Siberia în vagoane pentru marfă. Astfel, în 1941, din Basarabia spre Siberia au pornit 1.271 de vagoane cu deportaţi: 133 de vagoane din staţia Bălţi, 73 din staţia Floreşti, 83 din staţia Ocniţa, 340 din staţia Cernăuţi, 40 din staţia Râbniţa, 187 din staţia Chişinău, 48 din staţia Ungheni, 48 din staţia Tighina, 44 din staţia Căuşeni, 90 din staţia Taraclia, 44 din staţia Basarabeasca, 38 din staţia Bolgrad, 103 din staţia Arţiz. În total, sovieticii au organizat trei valuri de deportări în Siberia şi Kazahstan: 12-13 iunie 1941, 5-6 iulie 1949 şi 31 martie - 1 aprilie 1951. În perioada 28 iunie 1940 - 5 martie 1953, din Basarabia au fost ridicate câteva sute de mii de persoane.