Parastas pentru făuritorii Unirii la Baia Mare
La Catedrala Episcopală „Sfânta Treime” din Baia Mare, Preasfințitul Părinte Iustin, Episcopul Maramureşului şi Sătmarului, a săvârșit Sfânta Liturghie, duminică, 24 ianuarie, de Ziua Unirii Principatelor Române. Cu acest prilej, a fost săvârşit un Parastas pentru domnitorul Alexandru Ioan Cuza, Mitropolitul Primat Nifon şi ceilalţi făuritori ai Unirii Principatelor.
Preasfinţitul Părinte Iustin a rostit un cuvânt de învăţătură, cu referire la pilda vindecării orbului din Ierihon: „El a auzit despre Hristos cu siguranţă că săvârșește minuni mari, că este Prorocul din Nazaret, aşa cum Îl numea mulțimea, că face minuni pe care nu le-a mai făcut nimeni şi vindecă boli pe care nu le pot vindeca medicii. Dar, în sinea lui - și trebuie să înţelegem că el a crezut - a avut o vedere interioară, şi anume că Iisus din Nazaret este Fiul lui David, adică Mesia, Mântuitorul lumii, Cel aşteptat de poporul ales, Cel profeţit de proroci. De aceea I se adresează Lui: «Iisuse, Fiul lui David, fie-Ți milă de mine!» (…) Deci, pe de o parte, se roagă, pe de altă parte, crede şi mărturiseşte că Iisus din Nazaret este Fiul lui David, Mesia”.
Răspunsurile liturgice au fost date de Corul „Doxologia” al catedralei, dirijat de prof. dr. Cosmin Lauran. În încheierea Sfintei Liturghii, corul catedralei a cântat „Hora Unirii”.