Parastas pentru mitropolitul Bartolomeu
La 31 ianuarie 2013 s-au împlinit doi ani de la trecerea la cele veşnice a primului mitropolit al Clujului, vrednicul de pomenire ierarh Bartolomeu. Duminică după Sfânta Liturghie, în Catedrala mitropolitană din Cluj-Napoca, va fi oficiată o slujbă de Parastas în care vor fi pomeniţi mitropolitul Bartolomeu precum şi arhiepiscopul Nicolae Ivan.
Slujba de pomenire va fi oficiată de Înalt Preasfinţitul Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului şi Clujului şi Mitropolitul Clujului, Maramureşului şi Sălajului, şi de Preasfinţitul Vasile Someşanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Clujului, împreună cu un sobor de preoţi şi diaconi.
De asemenea, Arhiepiscopia Clujului a pregătit, în luna februarie, o serie de evenimente dedicate memoriei vrednicului de pomenire mitropolitul Bartolomeu. Primul eveniment va avea loc în 7 februarie, de la ora 17:00, în Sala Mitropoliţilor a Muzeului Arhiepiscopiei Clujului. În cadrul întâlnirii, prof. Vasile Dâncu va face o evocare a mitropolitului Bartolomeu, apoi, actori de la Teatrul Naţional din Cluj şi din Turda vor lectura câteva fragmente din piesa de teatru „Meşterul Manole“, semnată de Valeriu Anania.
IPS Mitropolit Andrei a arătat că memoria vrednicului de pomenire mitropolit Bartolomeu este vie în inimile celor care l-au cunoscut şi a amintit îndemnul Sfântului Apostol Pavel, care în epistola către Evrei spune: „Aduceţi-vă aminte de mai-marii voştri, care v-au grăit vouă Cuvântul lui Dumnezeu, priviţi cu luare aminte cum şi-au încheiat viaţa şi urmaţi-le credinţa“.
Înmormântat în cripta ierarhilor
Primul mitropolit al Clujului s-a născut în 18 martie 1921, în comuna Glăvile, judeţul Vâlcea, primind la botez numele Valeriu. După şcoala primară a urmat Seminarul Central din Bucureşti, Facultatea de Medicină şi Conservatorul de Muzică din Cluj, Facultatea de Teologie din Bucureşti şi academiile teologice din Cluj şi Sibiu.
A fost tuns în monahism la Mănăstirea „Antim“ din Bucuresti, primind numele de călugărie Bartolomeu. Sub regimul comunist a efectuat şase ani de detenţie, îndeplinind apoi mai multe funcţii în cadrul Arhiepiscopiei Misionare Ortodoxe Române din America şi Canada.
În anul 1993 a devenit Arhiepiscop al Vadului, Feleacului şi Clujului, iar în 2006 a fost ales mitropolit. Primul Mitropolit al Clujului, Bartolomeu Anania a trecut la cele veşnice în 31 ianuarie 2011, la vârsta de 89 de ani şi este înmormântat în cripta ierarhilor din subsolul Catedralei mitropolitane din Cluj-Napoca.