Parastas pentru mitropolitul Bartolomeu la şase luni de la plecarea la Domnul

Data: 25 Iulie 2011

Mitropolitul Bartolomeu Anania a fost comemorat duminică, 24 iulie, la Catedrala mitropolitană din Cluj-Napoca, cu prilejul împlinirii a şase luni de la trecerea la Domnul. Slujba Parastasului a fost săvârşită de către Înalt Preasfinţitul Andrei, Mitropolitul Clujului, Albei, Crişanei şi Maramureşului, şi de Preasfinţitul Vasile Someşanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului şi Clujului, alături de părinţii protopopi din eparhie şi de membrii Permanenţei Eparhiale. După slujba Parastasului, soborul de ierarhi, preoţi şi diaconi împreună cu credincioşii clujeni au coborât la cripta de la demisolul catedralei, unde au rostit rugăciuni pentru odihna sufletului mitropolitului Bartolomeu.

În cuvântul de învăţătură, Înalt Preasfinţitul Andrei a spus că mitropolitul Bartolomeu a fost unul din marii părinţi ai Bisericii Ortodoxe Române: "Domnul Iisus Hristos este Arhiereul cel Mare. Cei de pe pământ sunt arhierei mai mici şi ei îşi fac treaba lor de părinţi duhovniceşti care mângâie, care tămăduiesc, care învaţă, şi un asemenea părinte mare a fost mitropolitul nostru Bartolomeu. Vedeţi cât de repede trece vremea, se împlinesc şase luni de când a plecat la Domnul", a spus Înalt Preasfinţia Sa. Mitropolitul Bartolomeu Anania a trecut la Domnul pe 31 ianuarie, la vârsta de 89 de ani, după ce a condus Arhiepiscopia Clujului aproape două decenii şi alţi cinci ani Mitropolia Clujului.