Parastas pentru Mitropolitul Nicolae Corneanu
Astăzi, de la ora 11:00, la Catededrala Mitropolitană „Sfinţii Trei Ierarhi“ din Timişoara va fi oficiată slujba Parastasului pentru vrednicul de pomenire Mitropolit Nicolae Corneanu, de la a cărui trecere la Domnul se împlinesc 40 de zile.
Cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, la împlinirea a 40 de zile de la trecerea la cele veşnice a Înaltpreasfinţitului Părinte Mitropolit Nicolae, un sobor de ierarhi, membri ai Sfântului Sinod, va oficia astăzi de la ora 8:30 Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie în Catedrala Mitropolitană, iar de la ora 11:00, Preafericirea Sa va săvârşi slujba Parastasului întru pomenirea vrednicului mitropolit şi arhipăstor al bănăţenilor. Răspunsurile religioase la sfintele slujbe vor fi date de Corul „Epifania“ al preoţilor din Timişoara, condus de prof. Nicolae Şincari.
„Îndătinata slujire a Parastasului de 40 de zile de la plecarea la Domnul a vrednicului de pomenire Arhiepiscop şi Mitropolit Nicolae Corneanu va fi oficiată de către Preafericitul Părinte Patriarh Daniel, Locţiitor de Arhiepiscop al Timişoarei şi Mitropolit al Banatului, împreună cu alţi ierarhi, membri ai Sfântului Sinod. De asemenea, la Parastas vor sluji clerici din Administraţia eparhială, preoţii catedralei şi părinţii stareţi de la mănăstirile din cuprinsul eparhiei noastre. Vor fi de faţă membrii familiei regretatului nostru ierarh, oficialităţi locale, alteţele lor regale Principele Radu şi Principesa Margareta, membrii Adunării eparhiale, părinţii protopopi, preoţi din Timişoara şi din eparhie, monahi şi monahii, dar şi numeroşi credincioşi. După oficierea Parastasului, se va săvârşi o slujbă de pomenire şi în cripta ierarhilor de sub altarul Catedralei Mitropolitane, unde îşi dorm somnul de veci cei doi mitropoliţi ai Banatului, Nicolae Corneanu şi Vasile Lăzărescu. Pomenindu-l acum pe părintele nostru Mitropolit Nicolae, la 40 de zile de la plecarea sa la ceruri, aşa cum l-am pomenit în fiecare zi, începând de la înmormântare, înălţăm cu toţii o smerită rugăciune către Părintele ceresc ca sufletul său să fie aşezat acolo unde toţi drepţii odihnesc şi „unde nu este durere, nici întristare, nici suspin, ci viaţă fără de sfârşit!“
Întrunirea Sinodului mitropolitan
De la ora 17:00, la Reşedinţa mitropolitană din Timişoara, Patriarhul României va prezida şedinţa Sinodului mitropolitan al Mitropoliei Banatului pentru desemnarea a doi candidaţi dintre ierarhii eligibili pentru postul vacant de Arhiepiscop al Timişoarei şi Mitropolit al Banatului. Vineri, 7 noiembrie, de la ora 10:00, în sala de festivităţi a Centrului eparhial, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel va prezida şedinţa specială de consultare a Sinodului mitropolitan al Mitropoliei Banatului cu Adunarea eparhială extinsă a Arhiepiscopiei Timişoarei pentru menţinerea celor doi candidaţi desemnaţi de Sinodul mitropolitan sau completarea listei cu încă un candidat pentru alegerea de către Sfântul Sinod a noului Mitropolit al Banatului. Conform Statutului pentru organizarea şi funcţionarea Bisericii Ortodoxe Române, Locţiitor Arhiepiscop al Timişoarei şi Mitropolit al Banatului este Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, care va fi pomenit astfel la toate slujbele din Arhiepiscopia Timişoarei, până la alegerea noului chiriarh canonic.