Parastas pentru Nicolae Steinhardt la Rohia
Ieri, s-au comemorat 23 de ani de la moartea lui Nicolae Steinhardt la Mănăstirea Rohia. Dimineaţa a început cu Sfânta Liturghie, urmată de slujba Parastasului pentru Nicolae Steinhardt. "În fiecare an, în această zi, obştea Mănăstirii Rohia împreună cu membrii Fundaţiei "Steinhardt" oficiază o slujbă de Parastas la mormântul părintelui Nicolae. Dar nu numai în data de 30, ci întreg anul acesta este dedicat Centenarului "Nicolae Steinhardt", fiindcă în 29 iulie se vor împlini 100 de ani de la naşterea sa", a spus pr. Macarie Motogna, eclesiarhul Mănăstirii Rohia.
Mănăstirea Rohia împreună cu Fundaţia "Steinhardt" organizează mai multe evenimente în cadrul centenarului. Astfel, este anunţată apariţia a încă trei volume din cadrul integralei "Steinhardt", iar în 28-30 iulie va avea loc un simpozion internaţional la Mănăstirea Rohia şi la Baia Mare dedicat Centenarului "Nicolae Steinhardt".
Părintele Steinhardt a fost tuns în monahism pe 16 august 1980, la Mănăstirea Rohia, de către IPS Arhiepiscop Justinian Chira şi arhiepiscopul de atunci Teofil Herineanu şi a trecut la cele veşnice pe 30 martie 1989. (Flavia Oroian)