Parastas pentru părintele Cleopa la Mănăstirea Sihăstria

Data: 02 Decembrie 2010

Astăzi se împlinesc 12 ani de la trecerea la cele veşnice a părintelui Cleopa, mare duhovnic şi predicator. Slujba Parastasului se va săvârşi sâmbătă, 4 decembrie 2010, la Mănăstirea Sihăstria. Tot atunci va fi pomenit şi arhim. Ioanichie Bălan, de la a cărui trecere la cele veşnice s-au împlinit anul acesta 3 ani.

Arhim. Cleopa Ilie s-a născut la 10 aprilie 1912 în comuna Suliţa, judeţul Botoşani, şi a plecat la Hristos pe 2 decembrie 1998, la Mănăstirea Sihăstria. Părintele Cleopa a fost părintele duhovnicesc al Sihăstriei şi al mii de credincioşi timp de peste 50 de ani. Dragostea sa de oameni, râvna pentru Dumnezeu şi cuvântul său hotărât, înţelept şi precis, unit cu darul frumoasei vorbiri în grai dulce moldovenesc, l-au consacrat drept unul dintre cei mai iscusiţi duhovnici, sfetnici şi predicatori ai monahismului românesc contemporan.

Arhim. Ioanichie Bălan (n. 10 februarie 1930, Stăniţa, judeţul Neamţ - d. 22 noiembrie 2007, Mănăstirea Sihăstria) a fost omul condeiului, un orator iscusit şi un duhovnic căutat. Numeroasele sale lucrări, traduse în mai multe limbi străine, îl consacră ca cel mai bun cunoscător al monahismului ortodox românesc, pe care l-a mărturisit în întreaga lume. (N.O.)

"Avea un mod aparte de a se smeri"

La Biserica Toma Cozma, cu hramurile "Sfântul Apostol Toma" şi "Sfânta Ecaterina", se va oficia astăzi, de la ora 17:00, o slujbă de pomenire pentru cei doi părinţi ai Mănăstirii Sihăstria, arhimandriţii Cleopa Ilie şi Ioanichie Bălan, informează un comunicat de presă al parohiei ieşene. Părintele paroh Mihai Mărgineanu a evocat în câteva cuvinte chipul luminos al părintelui Cleopa pe care

l-a cunoscut personal. "Avea un mod aparte de a se smeri... Deşi dădea dovadă de o severitate extremă cu sine însuşi, în a se ruga şi a se osteni cu cele ale călugăriei, totuşi în contactele cu oamenii arăta o nevinovăţie de copil, cu vorba blajină şi foarte calmă. Întotdeauna rostea cuvintele cu o familiaritate şi sinceritate extraordinare. Îmi aduc aminte cum ne spunea întotdeauna la despărţire: "Să vă rugaţi pentru mine, pentru Cleopa cel păcătos!". Or, noi veneam la el ca la un sfânt... Păstra acest mod de a se smeri ca pe un mare secret al vieţii sale", a mărturisit pr. Mărgineanu, care ne-a vorbit şi despre tradiţia pomenirii, în parohia pe care o păstoreşte, a părintelui Cleopa. "Sigur, părintele Cleopa rămâne în memoria noastră ca un mare duhovnic, mai ales pentru faptul că, în preajma lui, Dumnezeu a trimis oameni cu adevărat dornici să pună în lucrare cele ale Sale. Este şi motivul pentru care noi, aici, Biserica Toma Cozma, facem anual această slujbă de pomenire pentru părintele Cleopa, subliniind prin aceasta că valoarea lui ca duhovnic sporeşte cu atât mai mult cu cât ucenicii săi nu îl uită. Slujba aceasta ne-a prilejuit tuturor şi un moment de meditaţie asupra modului de perfecţionare duhovnicească a fiecăruia dintre noi. Este o tainică chemare în rugăciunile pe care Biserica le rosteşte pentru cei răposaţi. O tainică chemare la neuitare. Pentru că ei rămân vii în memoria noastră, atâta timp cât inima noastră şi mintea noastră păstrează la loc preţios amintirea lor, dar mai cu seamă atunci când faptele noastre îi oglindesc pe ei", a mai spus pr. Mărgineanu.