Parastas pentru victimele din Muntenegru
La Catedrala „Sfântul Nicolae“ din Buhuşi a fost oficiat miercuri, 26 iunie 2013, Parastasul pentru cele 18 persoane decedate în urma accidentului din Muntenegru. Slujba a fost săvârşită de pr. Vasile Cozma, protopop al Protopopiatului Buhuşi, alături de un sobor de preoţi. La finalul slujbei, pr. protopop Vasile Cozma a citit mesajul de condoleanţe al Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul României, intitulat „Familiilor îndoliate ale românilor decedaţi în urma accidentului rutier din Muntenegru“. O slujbă de pomenire a fost oficiată miercuri pentru românii decedaţi în Muntenegru şi în parohia Conţeşti - Girov, Protopopiatul Piatra Neamţ, în prezenţa a numeroşi credincioşi. (C.C.)