Parastas pentru vrednicul de pomenire Mitropolit Bartolomeu
Vrednicul de pomenire Arhiepiscop şi Mitropolit Bartolomeu a fost comemorat la Cluj-Napoca, pe 18 martie 1921, la 94 de ani de la naşterea sa.
Preoţii şi credincioşii clujeni s-au rugat, în cadrul Sfintei Liturghii din Catedrala Mitropolitană, pentru odihna sufletului Mitropolitului Bartolomeu.
În amintirea fostului ierarh, va avea loc şi Concertul anual al Fundaţiei „Mitropolitul Bartolomeu“, pe 26 martie.
După Sfânta Liturghie oficiată în Catedrala Mitropolitană din Cluj-Napoca, în cripta ierarhilor de la subsolul Catedralei, arhimandritul Dumitru Cobzaru, împreună cu preoţii slujitori, au oficiat o slujbă de Parastas pentru vrednicul de pomenire Mitropolit Bartolomeu.
Ca în fiecare an, în luna martie, în apropierea zilei de naştere a vrednicului de pomenire ierarh, precum şi în preajma sărbătorii de Buna Vestire, va avea loc Concertul anual al Fundaţiei „Mitropolitul Bartolomeu“. În acest an evenimentul va avea loc joi, 26 martie, imediat după sărbătoarea Bunei Vestiri, şi va fi un regal al cvintetelor lui Wolfgang Amadeus Mozart.
Spectacolul va debuta la ora 19:00, în sala Auditorium Maximum a Universităţii „Babeş-Bolyai“ şi va fi susţinut de Cvartetul Transilvan al Filarmonici de Stat din Cluj-Napoca. Inedită în acest an va fi prezenţa pe scenă a violonistului Peter Rosenberg din Germania, alături de membrii Cvartetului Transilvan, Gabriel Croitoru şi Nicuşor Silaghi la vioară, Marius Suărăşan la violă şi Vasile Jucan la violoncel. În deschidere, publicul se va bucura de un microrecital al coralei „Psalmodia Transylvanica“, dirijată de părintele profesor Vasile Stanciu, decanul Facultăţii de Teologie Ortodoxă din Cluj-Napoca. Un alt invitat special al Fundaţiei „Mitropolitul Bartolomeu“ va fi profesorul Matei Cazacu de la Paris, un cunoscut istoric şi eseist, a anunţat consilierul cultural al Arhiepiscopiei Clujului, părintele Bogdan Ivanov. Intarea la Concertul anual al Fundaţiei „Mitropolitul Bartolomeu“, aflat la a V-a ediţie, va fi liberă. Fundaţia „Mitropolitul Bartolomeu, înfiinţată în 2008, este o fundaţie privată, neguvernamentală, de interes comunitar, apolitică şi fără scop patrimonial, şi are ca membri fondatori, alături de Mitropolitul Bartolomeu, Universitatea „Babeş-Bolyai“ - Cluj-Napoca şi Mănăstirea „Adormirea Maicii Domnului“ - Nicula, judeţul Cluj. Fundaţia are ca scop principal acordarea de burse tinerilor merituoşi dar lipsiţi de posibilităţi financiare. (Andreea Pâgleşan)