Parastasul părintelui dr. Pavel Vesa (1955-2013)
Sâmbătă, 1 februarie, Înaltpreasfinţitul Părinte Arhiepiscop Timotei, înconjurat de un numeros sobor de preoţi şi diaconi, a săvârşit în biserica cu hramul „Sfânta Cuvioasă Parascheva“ din curtea Spitalului Judeţean Arad slujba Parastasului la şase săptămâni de la trecerea la cele veşnice a preotului cărturar Pavel Vesa. La eveniment, pe lângă membrii familiei regretatului părinte, au participat numeroşi intelectuali şi iubitori de carte, profesori universitari, medici, istorici, cercetători, precum şi numeroşi credincioşi. În cuvântul de învăţătură rostit, Înaltpreasfinţia Sa a evocat prin cuvinte alese personalitatea remarcabilă a părintelui Pavel Vesa, precum şi calităţile deosebite de preot jertfelnic, care toată viaţa sa a căutat, prin tot ceea ce a făcut, să-I slujească cu multă dăruire lui Dumnezeu.
Parastasul a fost urmat de lansarea ultimei sale cărţi: „Eparhia Aradului în timpul episcopului Sinesie Jivanovici (1751-1768)“.
Despre personalitatea sa şi despre această ultimă lucrare au vorbit IPS Timotei, care a subliniat importanţa acestei lucrări pentru viaţa spirituală şi culturală a eparhiei, şi prof. univ. dr. Corneliu Pădureanu, din partea Asociaţiei istoricilor arădeni „Ştefan Cicio Pop“, care a făcut o prezentare amănunţită a acestei ultime cărţi.
Lucrarea „Eparhia Aradului în timpul episcopului Sinesie Jivanovici (1751-1768)“ a apărut, cu binecuvântarea IPS Timotei, la Editura Arhiepiscopiei Aradului, la finele anului 2013. Cartea cuprinde 250 de pagini şi este structurată pe 17 capitole, în care sunt prezentate situaţia Episcopiei Aradului la mijlocul secolului al XVIII-lea din punct de vedere jurisdicţional, disciplinar, material, cultural şi aspecte din viaţa bisericească arădeană în timpul păstoririi unuia dintre cei mai străluciţi ierarhi ai Eparhiei Aradului, episcopul Sinesie Jivanovici.
Părintele dr. Pavel Vesa va rămâne în conştiinţa şi în istoria acestui colţ de ţară prin tot ceea ce a realizat şi a lăsat ca moştenire spirituală şi culturală.
Bunul Dumnezeu să-l primească între aleşii Săi!