Parcul Dendrologic Chitila
E o vorbă, adresată în special unora dintre jurnaliști și politicieni: România nu se termină în Chitila. Peste tot în această țară sunt lucruri formidabil de interesante, importante și frumoase. În același timp, propunându-ne să vorbim în această rubrică despre frumusețile naturii - pe-o gură de rai, dar și din alte părți ale lumii - trebuie să începem prin a observa că, paradoxal, natura poate fi fermecătoare și în mediul urban.
În București sunt 46 de parcuri. Pare mult, dar vorbim totuși despre un oraș cu aproape 2,5 milioane de locuitori în zona metropolitană. Și 1,4 milioane de mașini înmatriculate aici, plus cele înregistrate în altă parte (inclusiv Bulgaria!), și vreo 600.000 în tranzit, zilnic. În plus, o parte din cele 46 de parcuri au dimensiuni modeste. Dar, chiar și așa, sunt oaze de verdeață și aer un pic mai curat.
Desigur, toată lumea știe de Herăstrău, Cișmigiu sau Tineretului, parcuri care, de altfel, pe vreme frumoasă, sunt supraaglomerate. O surpriză extrem de plăcută și încă puțin cunoscută - la peste un deceniu de la inaugurare - este Parcul Dendrologic Chitila, amplasat pe malul lacului cu același nume și având intrarea pe strada Păcii. Amenajarea lui s-a făcut prin accesarea de fonduri europene și cu ajutorul Facultății de Horticultură din București.
Parcul are o suprafață de aproximativ trei hectare, cuprinde o mulțime de specii diferite de arbori, arbuști, flori și plante, iar în centrul lui se găsește un iaz. Arată extraordinar de frumos și inspiră pace și seninătate. Cum nu prea multă lume știe de el și este plasat la marginea Bucureștiului, aglomerația îi este străină. De menționat că în respectivul amplasament a fost cândva o groapă de gunoi a orașului! Deci, contrazicând o zicală, se poate face din... gunoi bici!
Găsești aici două locuri de joacă pentru copii, o tiroliană, alei cu multe băncuțe, sisteme de iluminat moderne, cișmele, dar mai ales arbori, arbuști și flori dintre cele mai frumoase: magnolia, carpenul, arborele magic persan, stejarul roșu, arțarul globular, deutzia lemoinei (arbust originar din Japonia), mai multe soiuri de trandafiri, măr siberian, gutui japonez, oțetar galben - o adevărată grădină botanică! Pe lac și primprejur pot fi văzuți pescăruși, lebede, rațe și alte păsări.
Curățenie exemplară, coșuri de gunoi peste tot, gazon tuns, copaci și arbuști îngrijiți cu dragoste. S-a amenajat și o pistă de biciclete de la intrarea în parc, pe malul lacului, până la șoseaua de legătură cu Mogoșoaia - cu parcul ei desigur mult mai mare și mult mai cunoscut, dar și mai aglomerat.
Una peste alta, în Parcul Dendrologic Chitila e foarte ușor să uiți că te afli la marginea unei metropole unde se stă cu orele la stopuri!