Parcul Natural Văcăreşti, ecologizat de Apele Române
Întregul areal al Parcului Natural Văcăreşti, primul parc urban din România şi din Europa continentală, va fi ecologizat până la sfârşitul acestei săptămâni de echipele Administraţiei Naţionale „Apele Române” (ANAR), după cum a anunţat, într-un comunicat, Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor (MMAP). „Administrarea Parcului presupune o viziune pusă într-un plan, prin care zona să devină un reper natural pentru activităţi de recreere, ecoturism, o adevărată platformă pentru apropierea omului de natură”, a afirmat ministrul mediului, Cristiana Paşca Palmer, într-un comunicat citat de Agerpres. Totodată, demnitarul a făcut apel atât la autorităţi, cât şi la organizaţiile neguvernamentale şi comunitare, să se asocieze „acestui proiect unic în România”. În data de 16 mai 2016, acumularea Văcăreşti a fost declarată, prin hotărâre a Guvernului, parc natural, instituindu-se, astfel, regimul de arie naturală protejată. Parcul natural Văcăreşti se întinde pe o suprafaţă de 186 de hectare, iar în ultimii 22 de ani în acest areal s-a format un ecosistem acvatic cu întinderi de mlaştini, ochiuri de apă, stufăriş, perdele de trestie şi stuf. Au fost identificate zeci de specii de mamifere, păsări, reptile şi amfibieni şi faună piscicolă. În Europa, singura astfel de zonă umedă urbană este Wetland Centre din Londra, care se întinde pe o suprafaţă de aproximativ 40 de hectare.