Parcurile amenajate din bani publici nu vor putea fi retrocedate
Senatorii Comisiei juridice au adoptat un amendament la Legea 33/1994, prin care devin de utilitate publică parcurile, grădinile zoologice şi botanice, precum şi bazele sportive şi de agrement, amenajate din bani publici, ceea ce interzice construcţiile în aceste zone sau retrocedarea acestor bunuri. Comisia juridică a Senatului a votat proiectul de modificare a Legii 33/1994, iniţiat de senatorul independent Marius Marinescu. „Având în vedere agresiunea fără precedent asupra spaţiilor verzi din ţara noastră, solicit exproprierea pentru cauza de utilitate publică a suprafeţelor aflate astăzi în proprietate privată din zonele verzi. În acest fel, va fi posibilă refacerea şi redarea cetăţenilor a acestor oaze de odihnă şi agrement“, a susţinut Marius Marinescu, în expunerea de motive. Senatorul independent a subliniat că ambiguitatea legii în legătură cu regimul de utilitate publică a spaţiilor verzi a permis dezvoltatatorilor imobiliari, „în cârdăşie cu unii primari“, să construiască „abuziv şi haotic“ în parcuri, un astfel de exemplu fiind cazul Parcului Bordei. Marinescu mai arată că, dacă propunerea sa va deveni lege, parcurile, grădinile zoologice şi botanice, precum şi bazele sportive şi de agrement, amenajate din bani publici, vor avea regim de utilitate publică, oprindu-se astfel retrocedarea şi distrugerea lor prin construcţii.