Părintele Armanca, prohodit la Jidoștița
În Duminica Întoarcerii Fiului risipitor, Preasfințitul Părinte Nicodim, Episcopul Severinului și Strehaiei, s-a aflat în mijlocul credincioşilor din Parohia Jidoştiţa, unde a slujit Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi. După sfânta slujbă, Preasfinția Sa a săvârşit slujba de prohodire a părintelui Dumitru Armanca, trecut la Domnul în urma unui grav accident de circulaţie. Ierarhul mehedinţean a vorbit la final credincioşilor prezenţi în număr mare la înmormântarea păstorului lor, adresându-le cuvânt de mângâiere sufletească. Un profund mesaj a transmis şi părintele Adrian Căpitănescu, coleg şi fin al părintelui, care a reliefat blândeţea şi dragostea lui pentru preoţie şi pentru comunitate. Cu adâncă tristețe, preoții din Episcopia Severinului şi Strehaiei au fost şi ei prezenţi în număr mare la slujba funerară şi sunt alături de familia părintelui Armanca, în aceste momente de grea încercare, iar sute de credincioşi şi-au luat rămas-bun de la părintele spiritual care i-a păstorit cu dragoste şi devotament timp de aproape 21 de ani în Parohia Jidoştiţa.