Părintele Armanca va fi prohodit la Jidoştiţa
Sute de credincioşi care îşi plâng părintele spiritual ce i-a păstorit cu dragoste şi devotament timp de aproape 21 de ani aşteaptă în curtea bisericii parohiale sosirea trupului neînsufleţit al acestuia.
Părintele Dumitru Armanca a trecut la cele veşnice în urma unui tragic accident petrecut în Croaţia în seara zilei de 17 februarie. În noaptea spre 20-21 februarie, sicriul cu trupul neînsuflețit al părintelui a fost depus la casa părintească din Breznița de Ocol, fiind primit de un sobor de preoți, care au săvârşit slujba cuvenită. Joi dimineață, părintele a fost înveșmântat, iar după acest moment a fost săvârșită o slujbă. În cursul zilei de astăzi sicriul este depus în biserica unde părintele a slujit, în satul Jidoștița. Aici va rămâne până în ziua înmormântării. Slujba de prohodire va avea loc duminică, 24 februarie, ora 12:30, la biserica Parohiei Jidoştiţa, iar după serviciul funerar, trupul neînsufleţit va fi înmormântat în curtea bisericii din satul natal, Brezniţa de Ocol.
Dumnezeu să-l odihneacă în pace!