Părintele Arsenie Boca, pomenit la 33 ani de la trecerea în veșnicie
Mulțimi de pelerini au participat luni, 28 noiembrie, la Sfânta Liturghie și slujba de pomenire a părintelui Arsenie Boca, săvârșite la Mănăstirea „Sfântul Ioan Evanghelistul” și „Înălțarea Sfintei Cruci” de la Prislop, județul Hunedoara, informează Mitropolia Ardealului. Soborul slujitor a fost condus de Înaltpreasfințitul Părinte Laurențiu, Arhiepiscopul Sibiului și Mitropolitul Ardealului, alături de Preasfințitul Părinte Nestor, Episcopul Devei și Hunedoarei, și Preasfințitul Părinte Andrei, Episcopul Covasnei și Harghitei. Sfânta Liturghie a fost săvârșită la altarul din curtea mănăstirii, iar pelerinii veniți din toate colțurile țării au ascultat cuvântul de învățătură al IPS Mitropolit Laurențiu.
„A devenit o zi rânduită de Dumnezeu ca să-I mulțumim Lui pentru cei 33 de ani de devoțiune constantă și sporită a credincioșilor, a poporului Său, față de un părinte duhovnicesc al nostru pe care Dumnezeu l-a cinstit de atunci sus, în cer. Simțim de fiecare dată când venim aici că ne aflăm într-un loc binecuvântat și ne cuprinde o pace, o liniște, o încredere, o întărire în credință. De aceea, efortul pe care îl facem stând afară nu-l simțim”, a subliniat ierarhul.
La final, PS Părinte Episcop Nestor a anunțat începerea lucrărilor la noua biserică a mănăstirii de la Prislop, pe care însuși părintele Arsenie Boca și-a dorit-o.
După Sfânta Liturghie, soborul de arhierei, preoți și diaconi a săvârșit un parastas la mormântul părintelui Arsenie Boca, unde mulțimile de pelerini au venit să se roage pentru odihna veșnică a marelui duhovnic din Transilvania.