Părintele Arsenie Boca, pomenit la Prislop, Hunedoara
La împlinirea a 30 de ani de la trecerea la cele veșnice a părintelui Arsenie Boca, joi, 28 noiembrie, la Mănăstirea Prislop, judeţul Hunedoara, Sfânta Liturghie a fost oficiată de un sobor de ierarhi, preoți și diaconi, sub protia Înaltpreasfințitului Părinte Laurențiu, Arhiepiscopul Sibiului și Mitropolitul Ardealului. Din sobor au mai făcut parte Preasfințitul Părinte Nicodim, Episcopul Severinului și Strehaiei, Preasfințitul Părinte Gurie, Episcopul Devei și al Hunedoarei, Preasfințitul Părinte Paisie Lugojanul, Episcop‑vicar al Arhiepiscopiei Timișoarei, și Preasfințitul Părinte Episcop Daniil Stoenescu. Înaltpreasfinţitul Părinte Mitropolit Laurențiu a vorbit despre demersul canonizării părintelui Arsenie Boca aflat în proces de desfășurare, iar Preasfinţitul Părinte Daniil a vorbit despre personalitatea duhovnicească a părintelui Arsenie Boca și receptarea ei astăzi, la 30 de ani de la trecerea la cele veșnice, când cărțile și scrierile sale au fost publicate, pictura sa este contemplată și restaurată, iar mormântul de la Prislop este unul dintre cele mai importante locuri de pelerinaj din ţară. Soborul slujitor a oficiat şi slujba parastasului pentru Părintele Arsenie Boca, iar apoi o slujbă de pomenire la mormântul acestuia, aflat în cimitirul așezământului monahal. Aici, pr. prof. Simion Todoran de la Alba Iulia a vorbit despre caracterul profetic al operei teologice a Părintelui Arsenie.