Părintele Aurel Faur de la Parohia Grăniceri, Arad, s-a mutat la Domnul

Data: 13 Feb 2019

În zorii zilei de 9 februarie 2019, preacucernicul părinte Aurel Faur de la Parohia Grăniceri, Protopopiatul Arad, a trecut la cele veșnice, la vârsta de 64 de ani. Potrivit rânduielii biseri­cești, trupul neînsuflețit al părintelui a fost depus în biserica parohială din Grăniceri, unde părintele a slujit aproape treizeci și trei de ani.

Sâmbătă și duminică seara au fost oficiate slujbe de către preoții din parohiile învecinate, în prezența credincioșilor veniți în număr mare pentru a-și lua rămas-bun de la păstorul lor. În după-amiaza zilei de duminică, Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Timotei al Aradului a fost prezent la căpătâiul părintelui, săvârșind o rugăciune de dezlegare și transmițând familiei și credincioșilor un cuvânt de mângâiere. Luni a fost oficiată slujba de înmormântare de către un sobor de preoți, în fruntea cărora s-a aflat preacucernicul părinte Gheorghe Gligor, consilier social al Arhiepiscopiei Aradului, și preacucernicul părinte Flavius Petcuț, protopopul Aradului.

La momentul cuvenit, preacucernicul părinte consilier Gheorghe Gligor a rostit cuvântul de învățătură, transmițând cuvântul de binecuvântare al Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Timotei. Cuvântul de rămas-bun, adresat familiei și credincioșilor, a fost rostit de părintele protopop Flavius Petcuț, care a creionat personalitatea și slujirea părintelui Aurel.

După slujba de înmormântare, sicriul cu trupul neînsuflețit a fost purtat în procesiune în jurul bisericii și apoi dus în cimitirul localității Chisindia pentru a fi înmormântat.

Părintele Aurel Faur s-a născut la 10 mai 1954, în satul Iosășel-Gurahonț. A urmat școala primară în localitatea natală, clasele gimnaziale, precum şi liceul în localitatea Gurahonț. În anul 1978 a absolvit Institutul Teologic din Sibiu, iar în aprilie 1979 a fost hirotonit preot pe seama Parohiei Frumușeni, unde a păstorit până în anul 1986. În anul 1986 a solicitat transferul la Parohia Grăniceri, unde a păstorit timp de treizeci și trei de ani. (Pr. Nicolae-Claudiu Vidican)