Părintele Bogdan Mircea Gorețchi (1969-2024), slujitor blând în ogorul Domnului

Un articol de: † Daniel, Patriarhul României - 17 Feb 2024

Am aflat, cu multă durere, de trecerea din această viață, în dimineața zilei de joi, 15 februarie 2024, a părintelui Bogdan Mircea Gorețchi, preot misionar în cadrul Cancelariei Protoieriei Sector 2 Capitală.

Părintele Bogdan Mircea Go­rețchi s-a născut la data de 21 ianuarie 1969, în municipiul Bucu­rești, în familia preotului Mircea Go­rețchi și a doamnei preotese Elena-Mihaela Gorețchi, având ca nași pe reputatul liturgist al Bisericii noastre, preotul profesor Ene Braniște, și pe distinsa profesoară Ecaterina Braniște. După absolvirea cursurilor primare și gimnaziale, a continuat studiile la Liceul Industrial Unirea din București, fiind apoi angajat ca supraveghetor al muzeului din cadrul Arhiepiscopiei Bucureș­tilor. În urma promovării concursului de admitere la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Bucu­rești, a urmat, în prima promoție după Revoluția din decembrie 1989, cursurile acestei instituții (1990-1994). După obți­nerea titlu­lui de licențiat în Teologie, cu specializarea Teologie pastorală, a fost angajat ca bibliotecar al Fa­cul­tății de Teologie, post pe care l-a ocupat din anul 2004 până în anul 2010.

S-a cununat, în ziua de 15 iunie 2002, cu domnișoara Daniela Ilie, în Biserica Oțetari, Dumnezeu binecuvântând familia lor cu doi copii: Andrei Mircea și Rareș Mihai.

A fost hirotonit diacon, în ziua de duminică, 14 iunie 2006, pe seama Parohiei Oțetari, Protoieria Sector 2 Capitală, iar opt ani mai târziu, la data de 8 martie 2014, a fost hirotonit preot, pe seama aceleiași parohii din Capitală. A slujit la această biserică până la data de 1 decembrie 2021, când, din cauza suferinței sale, a fost transferat, la cerere, ca preot misionar în cadrul Cancelariei Protoieriei Sector 2 Capitală.

Părintele Bogdan Mircea Go­­rețchi s-a remarcat prin blândețea și sensibilitatea firii sale, fiind un slujitor bun și apropiat de credin­cioși. În calitatea sa de bibliotecar al Facultății de Teologie Ortodoxă din București, a fost apreciat ca o persoană caldă, apropiată de studenți, sensibilă și delicată, mereu dispusă să dea un sfat în legătură cu cercetarea academică a acestora.

În aceste momente grele, adresăm familiei părintelui Bogdan Mircea Gorețchi și tuturor celor care l-au cunoscut și prețuit un gând părintesc de mângâiere, rugându-ne Preamilostivului Dumnezeu să dăruiască odihnă veșnică sufletului său și să îl așeze în rândul slujitorilor din Ceruri, în lumina, pacea și iubirea Preasfintei Treimi.

Veșnica lui pomenire din neam în neam!

Cu părintești condoleanțe și binecuvântări pentru cei îndoliați,

 

† Daniel

Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române

 

Mesaj de condoleanțe transmis la slujba de înmormântare a părintelui Bogdan Mircea Gorețchi, preot misionar în cadrul Cancelariei Protoieriei Sector 2 Capitală, oficiată sâmbătă, 17 februarie 2024, la Biserica Oțetari, Protoieria Sector 2 Capitală.