Părintele Constantin Galeriu – un misionar mărturisitor al Jertfei şi Învierii Mântuitorului Hristos
Anul acesta s-au împlinit 7 ani de când Biserica Ortodoxă Română a primit cu profundă durere în suflet vestea trecerii din această viaţă a Părintelui Prof. Constantin Galeriu, personalitate a vieţii bisericeşti din România.
Simpozionul, organizat de Facultatea de Teologie Justinian Patriarhul în colaborare cu Parohia Sfântul Silvestru şi Asociaţia "Părintele Galeriu", se constituie într-un act de aducere aminte şi de omagiere a memoriei acestui vrednic slujitor al Mântuitorului Hristos, de la care păstrăm vii în inimile noastre chipul său luminos şi bunătatea sa sufletească.
Înzestrat de Dumnezeu cu nenumărate daruri, Părintele Constantin Galeriu a fost unul din cei mai cunoscuţi slujitori ai Bisericii Ortodoxe Române.
Ca sacerdot, însufleţit de dorul desăvârşirii, a slujit şase decenii la Altarul Mântuitorului Hristos făcându-L cunoscut pe "Cel ce stăpâneşte peste viaţă şi peste moarte", nu doar păstoriţilor săi, ci şi nenumăraţilor credincioşi cărora le-a oferit cuvânt ziditor prin intermediul televiziunii şi radioului sau prin multe conferinţe ţinute în România şi peste hotare.
Slujba de apostol şi-a făcut-o deplin. El a dialogat cu teologi şi cu oameni de cultură laică, cu Biserica şi cu societatea, cu vârstnicii şi tinerii.
Profesor de Teologie, dăruit cu înţelepciune şi creativitate, ne-a fost dascăl şi sfătuitor, vorbindu-ne mereu de darurile Învierii, de Jertfă şi Răscumpărare, despre nesfârşita iubire a lui Dumnezeu. Pentru el, spiritualitatea a fost dimensiunea definitorie a umanului.
Un profesor duhovnicesc, un om de dialog, un misionar neobosit, un mărturisitor al Crucii şi al Învierii lui Hristos, al frumuseţii spirituale a Ortodoxiei şi a poporului român, Părintele Constantin Galeriu rămâne în conştiinţa tuturor celor care l-au cunoscut o făclie de Paşti pentru suflete.
Felicităm pe toţi organizatorii simpozionului şi binecuvântăm pe toţi cei care cultivă recunoştinţa şi preţuirea faţă de darurile lui Dumnezeu revărsate în oameni şi cultivate de aceştia spre binele Bisericii şi al societăţii.
† DANIEL
Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române
Mesaj adresat participanţilor la Simpozionul Naţional „Părintele Galeriu – 7 ani de la plecarea sa la Domnul”