Părintele Constantin Necula a conferențiat la Timișoara
În cadrul programului de comunicări prepascale, organizat de Facultatea de Litere, Istorie și Teologie, împreună cu Arhiepiscopia Timișoarei şi Asociaţia Studenţilor Creştini Ortodocşi, filiala Timişoara, a avut loc miercuri, 6 aprilie, în Sala „Capitol” a Filarmonicii Banatul, conferința „Creștini de ocazie”, susținută de părintele conf. dr. Constantin Necula, de la Facultatea de Teologie „Andrei Șaguna” din Sibiu.
La eveniment au participat Preasfințitul Părinte Paisie Lugojeanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Timișoarei, părintele cons. Sorin Lungoci, de la Sectorul învățământ și activități cu tineretul, împreună cu sute de credincioși timișoreni.
Părintele Constantin Necula a evidențiat faptul că Hristos, Fiul lui Dumnezeu, nu a adus o altă lege, ci un nou mod de existență, asupra căreia nici moartea nu are putere. Jertfa răscumpărătoare a lui Hristos, fundamentată pe iubirea Sa necondiționată față de om și față de lume, nu a adus un fel de eudemonism, ci iubirea nețărmurită, ce îl plasează pe creștin nu într-un sistem etic, cât într-un nou mod de a fi, ontologic, sustras cu totul de angrenajul cauzalității naturale. „În ciuda rănilor de păcat în care suntem antrenați, există un Dumnezeu care nu ne iubește doar ocazional, ci El este fluxul fundamental al respirației noastre. De aceea, această seară ne reînvață să ne iubim unii pe alții, să înțelegem că a posti înseamnă a respira cu celălalt atmosfera de triumf a creștinismului peste toate obstacolele murdare ale lumii, a posti înseamnă a interacționa cu mâna întinsă a celuilalt, spunându-i «te iubesc!» cu fiecare cuvânt, cu fiecare gest și cu fiecare privire. Fiți fiii luminii! Lumina nu e ocazională, când dispare e întuneric. Purtați-vă tot timpul ca și cum ar fi dis-de-dimineață, iar răsărind soarele, vă aduceți aminte că sunteți în viață până în clipa în care alții își vor aduce aminte că ați fost în viață! Dar și de trăim și de murim, spune Apostolul Pavel, ai Domnului suntem! Deci, nu de ocazie, ci ai Domnului, cu fiecare clipă care trece prin noi dăruită lui Dumnezeu”, a menționat părintele profesor.
În cursul zilei de joi, la Librăria Cărturești, a avut loc o dublă prezentare de carte a părintelui conf. dr. Constantin Necula: „Duminici de fiecare zi” și „Pedagogia poveștii. A fost odată, pe când poveştile nu aveau televizor”, apărute la Editura Agnos. Moderatorul prezentării a fost pr. conf. dr. Constantin Jinga, de la Facultatea de Litere, Istorie și Teologie, din cadrul Universității de Vest din Timișoara.
La eveniment au luat parte Preasfințitul Părinte Paisie Lugojeanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Timișoarei, clerici, studenți și un numeros public.
Următoarea conferință prepascală va fi susținută în data de 12 aprilie, de pr. conf. dr. Vasile Vlad, de la Facultatea de Teologie „Ilarion V. Felea” din Arad, în sala festivă a Centrului eparhial din Timișoara.