Părintele Dionisie Ignat comemorat la Chilia Colciu din Athos
Marţi, 11 mai 2010, la Chilia Colciu din Sfântul Munte Athos se va oficia o slujbă de parastas pentru Părintele Dionisie Ignat, la şase ani de la trecerea sa la Domnul. Ucenicii Părintelui Dionisie vor lansa cea de-a doua carte dedicată marelui duhovnic, apărută la Editura Prodromos cu titlul "Stareţul Dionisie. Lumea în vremurile de pe urmă". Cartea cuprinde mai multe teme duhovniceşti legate de viaţa de familie iar la final se găsesc 100 de maxime duhovniceşti ale Părintelui Dionisie Ignat. Părintele Dionisie Ignat a trecut la cele veşnice în luna 11 mai 2004, după 77 de ani de nevoinţă în Sfântul Munte Athos şi 58 de ani ca duhovnic şi mângâietor de suflete.