Părintele Dumitru Nechifor a fost condus pe ultimul drum

Un articol de: Tudorel Rusu - 05 Iulie 2021

Doliu la Biserica „Adormirea Maicii Domnului” - Barnovschi din Iași, acolo unde fostul paroh al acestei comunități, preotul Dumitru Nechifor, a fost condus sâmbătă, 3 iulie, de familie, apropiați, enoriași și ucenici, pe ultimul drum. Pentru odihna veșnică a clericului s-a rugat și Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Teofan, cel care a condus soborul de slujitori la slujba înmormântării.

Slujba înmormântării preotului Dumitru Nechifor a fost oficiată sâmbată la Biserica Barnovschi din Iași, de Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Teofan, alături de un sobor de preoți și diaconi. Numeroși enoriași și apropiaţi ai familiei au venit să-şi ia rămas-bun de la cel care și-a dedicat jumătate din viață slujirii Bisericii „Adormirea Maicii Domnului” - Barnovschi.

Înainte de înhumare, au avut loc cuvântările şi prezentarea mesajelor de condoleanţe. După cuvântul părintelui protopop Marius Daniel Profir și al părintelui Liviu Petcu, cercetător științific universitar doctor și preot coslujitor la Parohia Barnovschi, a urmat cuvântul Înaltpreasfințitului Părinte Mitropolit Teofan.

“Nu este un gând mai curat pentru sfârșitul omului decât să plece liniștit în taina odihnei lui Dumnezeu”

 „Spune Domnul în Scriptură: «Gândurile Mele nu sunt precum gândurile voastre». Dumnezeu L-a chemat la Sine pe părintele Dumitru, împlinindu-i poate gândul de a avea sfârșit creștinesc. Să știți dumneavoastră că noi, preoții și arhiereii, printre multe gânduri și dorințe pe care le avem și noi ca oameni, este și gândul de avea sfârșit creștinesc, care la noi se arată în faptul de a pleca la Domnul după ce am slujit sfintele slujbe. Din ce am înțeles, părintele Dumitru a slujit aici, la biserică, cu foarte puțin timp înainte de a trece la cele veșnice. N-a zăcut, nu s-a chinuit, nu a făcut greutate pentru cei din jur și, cu toată întristarea pe care o au familia și enoriașii, e potrivit să amintim și acest lucru: nu este un gând mai curat pentru sfârșitul omului decât să plece liniștit în taina odihnei lui Dumnezeu”, a subliniat IPS Părinte Mitropolit.

După cuvântările și mesajele de condoleanțe, sicriul cu trupul neînsufleţit al părintelui Dumitru Nechifor a fost dus pe brațe de preoți înconjurul bisericii și înhumat.

Părintele Dumitru Nechifor s-a născut la 25 ianuarie 1952. A absolvit Facultatea de Teologie din Sibiu. În timpul acesteia, a fost directorul Fabricii de lumânări din Roman. A fost hirotonit preot în 1981 pentru parohia Perieni, Bârlad. Totodată, a fost numit secretar la Protopopiatul Bârlad. Ulterior, s-a transferat la parohia Vânători, Iași, iar din 1986 a slujit la Biserica „Adormirea Maicii Domnului” - Barnovschi, din Iași, Protopopiatul Iași II. Aici s-a ocupat de refacerea structurii bisericii și de refacerea acoperișului.

„Am admirat foarte mult jertfelnica părintelui, punctualitatea, grija pentru toți oamenii, inima largă și bună, slujirea impecabilă ca preot. A fost întotdeauna un model. Îl vom purta mereu în suflete și în rugăciuni”, a spus părintele Liviu Petcu, pr. coslujitor la Parohia Barnovschi.