Părintele Dumitru Stăniloae, omagiat la Vlădeni

Data: 07 Octombrie 2015

În satul natal al marelui teolog român a avut loc la sfârşitul săptămânii trecute un eveniment comemorativ, prin care s-a evocat personalitatea unică a celui numit adesea „teologul iubiri dumnezeieşti”. Manifestările au cuprins un Parastas oficiat în biserica din Vlădeni, Protopopiatul Bran-Zărneşti, un simpozion ştiinţific şi o vizită la casa memorială a părintelui Dumitru Stăniloae.

Manifestarea ştiinţifică şi duhovnicească a fost organizată în preajma zilei de 5 octombrie, când părintele Dumitru Stăniloae a trecut la cele veşnice. Susţinut de Primăria şi Consiliul local al comunei Dumbrăviţa, prin implicarea directă a primarului Zachiu Popa, evenimentul a fost organizat de profesorul de religie Ionel Olăianoş, cu sprijinul profesorului de religie, pr. Bogdan Brânzea. La manifestările omagiale au participat protopopul de Bran-Zărneşti, Gheorghe Colţea şi protopopul de Braşov, Dănuţ-Gheorghe Benga. Un sobor de preoţi condus de cei doi protopopi a oficiat în debutul manifestărilor un Parastas pentru părintele Dumitru Stăniloae şi au binecuvântat deschiderea simpozionului ştiinţific. Au fost prezenţi în Biserica „Sfântul Vasile cel Mare” din Vlădeni, alături de numeroşi preoţi şi profesori de religie din zonă, şi fiica marelui teolog, Lidia Stăniloae, alături de nepotul acestuia, Dumitru Horia Ionescu. Biserica a fost plină de credincioşi şi de oaspeţi veniţi să-l omagieze pe părintele Dumitru Stăniloae şi să asculte discursurile elogiatoare ale invitaţilor.

Tema manifestării ştiinţifice a fost „Contribuţia părintelui Dumitru Stăniloae la dezvoltarea învăţământului teologic românesc”, iar expunerile au subliniat realizările părintelui Stăniloae pe plan academic şi teologic. În cadrul simpozionului au susţinut prelegeri Lidia Stăniloae, protopopul Gheorghe Colţea, protopopul Dănuţ-Gheorghe Benga, profesoarele de religie Veronica David şi Dănuţa Dan şi profesorul Vasile Marian. Organizatorii au lansat, cu această ocazie, un pliant de promovare a Casei memoriale a părintelui Dumitru Stăniloae din Vlădeni, realizat în condiţii grafice remarcabile.

După manifestarea ştiinţifică, participanţii au poposit la Casa memorială a părintelui Dumitru Stăniloae, apoi au participat la o agapă la Căminul Cultural din localitate. Manifestarea închinată părintelui Dumitru Stăniloae de la Vlădeni are loc în fiecare an şi adună preoţi, profesori, intelectuali şi credincioşi veniţi să îl cinstească pe cel care a ridicat teologia românească pe cele mai înalte culmi.