Părintele Ene Branişte, comemorat la Sibiu
Facultatea de Teologie Ortodoxă „Sfântul Andrei Şaguna“ din Sibiu a organizat ieri, 29 noiembrie, Simpozionul ştiinţific „Părintele Profesor Ene Branişte - ctitor de şcoală liturgică românească“. La lucrările prezidate de Înaltpreasfinţitul Laurenţiu, Arhiepiscopul Sibiului şi Mitropolitul Ardealului, au participat profesori de Teologie Liturgică de la mai multe universităţi din ţară, cadre didactice, doctoranzi şi studenţi.
Simpozionul de la Sibiu a fost precedat de Sfânta Liturghie oficiată de Preasfinţitul Andrei Făgărăşanul, Episcopul-vicar al Arhiepiscopiei Sibiului, şi un sobor de preoţi şi diaconi în capela Facultăţii de Teologie. La slujba religioasă a participat IPS Mitropolit Laurenţiu, preoţi profesori de la mai multe facultăţi de Teologie din ţară, cadre didactice universitare şi studenţi teologi. După Sfânta Liturghie, IPS Mitropolit Laurenţiu şi soborul slujitor au oficiat un Parastas pentru părintele profesor Ene Branişte şi preoteasa Ecaterina Branişte.
Simpozionul dedicat marelui liturgist a avut loc, mai apoi, în Aula „Mitropolit Ioan Meţianu“, la acesta fiind prezenţi, pe lângă oaspeţi, şi decanul facultăţii sibiene, pr. prof. dr. Aurel Pavel.
În cuvântul inaugural, IPS Mitropolit Laurenţiu le-a urat bun-venit liturgiştilor din întreaga ţară şi a evidenţiat locul fruntaş pe care îl ocupă părintele Branişte în teologia românească.
Comunicarea ştiinţifică a ierarhului s-a intitulat „Viaţa ca o liturghie. Actualitatea operei Părintelui Profesor Ene Branişte la 100 de ani de la naşterea sa“ şi a subliniat unicitatea activităţii de cercetare a marelui liturgist.
„În studiile sale, părintele Branişte simte liturghia ca pe un dar al lui Dumnezeu. Liturghia ca Taină şi ca Jertfă este prezentată în mod deosebit. Punctul de plecare a fost explicarea Sfintei Liturghii după Nicole Cabasila, teza sa de doctorat. A tradus erminia Sfântului Nicolae Cabasila şi apoi întreaga sa viaţă a trăit-o pe tiparul Sfintei Liturghii. Sfintele Taine sunt tratate pe rând, ierurgiile sunt şi ele atinse, iar un domeniu pe care l-a iniţiat şi spre care ne-a îndreptat şi pe noi, ucenicii săi, a fost cel al Liturgicii comparate. Pentru prima dată am fost îndreptaţi să vedem cum se desfăşoară liturghia în lumea creştină“, a spus IPS Mitropolit Laurenţiu.
Teologia Părintelui Branişte
Dintre comunicările prezentate la simpozion amintim: „Opera Părintelui Profesor Ene Branişte în contextul cercetării liturgice actuale“, de pr. prof. dr. Viorel Sava de la Facultatea de Teologie Ortodoxă „Dumitru Stăniloae“ din Iaşi, „Pr. Ene Branişte şi receptarea Sfântului Nicolae Cabasila în teologia românească“, de arhid. prof. dr. Ioan I. Ică jr. de la facultatea gazdă, „Aspecte liturgice şi pastorale în lucrarea «Despre preoţie» a Părintelui Profesor Dr. Ene Branişte“, de pr. lect. dr. Emil Cioară de la Facultatea de Teologie din Oradea, „Părintele Ene Branişte şi explicarea istorică a cultului Bisericii în contextul epocii sale“, de pr. lect. dr. Lucian Farcaşiu de la Facultatea de Teologie din Arad, „Chipul preotului în opera Părintelui Profesor Ene Branişte“ a pr. lect. dr. Silviu Tudose de la Facultatea de Teologie din Bucureşti, „Unitatea liturgică a Bisericii Ortodoxe şi uniformitatea de ritual în scrierile Părintelui Ene Branişte“, de lect. dr. Cezar Login, de la Facultatea de Teologie din Cluj-Napoca, şi „Părintele Profesor Ene Branişte şi începutul carierei sale teologice: „Liturghierul ortodox. Studiu istorico-liturgic», lucrare de referinţă în teologia liturgică românească“, a conf. univ. dr. Ciprian Streza de la Facultatea de Teologie din Sibiu.
La întâlnirea de la Sibiu s-a discutat proiectul şi statutul Asociaţiei liturgiştilor din România, precum şi posibilitatea fondării unei reviste de specialitate şi alegerea colectivului redacţional.