Părintele Gheorghe Pârvu (1938-2021) - preot blând şi harnic al Bisericii
Am aflat cu tristețe de trecerea din această viață, în seara zilei de marți, 16 noiembrie 2021, a părintelui Gheorghe Pârvu, preot pensionar, îmbisericit la Parohia Sfinții Voievozi-Urlați, Protoieria Urlați.
Părintele Gheorghe Pârvu s-a născut la data de 12 mai 1938, în localitatea Urlați, județul Prahova, în familia binecredincioșilor Ion și Maria, tatăl fiind cântăreț bisericesc.
Între anii 1945 și 1949, a urmat școala primară din localitatea Ceptura și cursurile gimnaziale în orașul Mizil. A absolvit Școala de Cântăreți Bisericești din Curtea de Argeș și Seminarul Teologic Ortodox din București (1959).
Între anii 1960 și 1964, a urmat cursurile Institutului Teologic de Grad Universitar din București, pe care le-a absolvit în anul 1964.
A fost hirotonit diacon în data de 14 aprilie 1962 și preot în ziua următoare (15 aprilie 1962), în Catedrala Patriarhală din București, de către vrednicul de pomenire Patriarh Teoctist, la vremea aceea Episcop-vicar patriarhal.
Începând cu data de 22 aprilie a aceluiași an (1962), a fost numit preot paroh la Parohia Valea Crângului din localitatea Urlați, unde a activat cu mult zel și devotament față de misiunea slujirii preoțești timp de 26 de ani. Cu foarte multe eforturi, a coordonat, între anii 1965 și 1973, ample lucrări de zidire la biserica parohială: realizarea tencuielilor interioare și exterioare, construirea turlelor, montarea acoperișului din tablă, a catapetesmei și a mobilierului bisericesc, executarea picturii în tehnica frescă și înzestrarea bisericii cu obiecte liturgice. De asemenea, în curtea bisericii a fost construită o clopotniță și au fost asfaltate aleile pietonale.
În urma cutremurului din 4 martie 1977, biserica filiei din Valea Nucetului (Urlați) a fost grav avariată, părintele Gheorghe Pârvu ocupându-se cu multă râvnă de lucrările de restaurare a lăcașului de cult. Cu ocazia resfințirii acestei biserici, i-a fost acordat de către vrednicul de pomenire Patriarh Iustin rangul de iconom stavrofor, cea mai înaltă distincție clericală a preoților de mir.
Între anii 1975 și 1992, a ocupat o funcție administrativă în cadrul cancelariei Protoieriei Ploiești.
Începând cu data de 1 septembrie 1988, a fost transferat, în interes de serviciu, în postul de preot coslujitor la Parohia Sfinții Voievozi din localitatea prahoveană Urlați, unde a activat vreme de 33 de ani, până la momentul chemării sale la cele veșnice.
La Parohia Sfinții Voievozi-Urlați a coordonat cu pricepere și jertfelnicie lucrările efectuate la biserica parohială: restaurare-consolidare, reparații și tencuieli interioare și exterioare, podoaba de preț a bisericii fiind pictura murală.
Părintele Gheorghe Pârvu s-a aflat tot timpul în mijlocul bunilor săi credincioși și a desfășurat o intensă activitate pastoral-misionară, social-filantropică și cultural- educațională.
După anul 1990, a activat în învățământul de stat, ca profesor de religie și muzică, în cadrul unităților școlare din orașul Urlați (Liceul Brâncoveanu Vodă și școlile gimnaziale nr. 1 și Cănuță Ionescu).
A fost căsătorit cu doamna Maria Pârvu, Dumnezeu binecuvântându-le familia cu doi copii, Cristian-Nicolae și Elena-Mihaela.
Părintele Gheorghe Pârvu a fost în toată activitatea sa un blând păstor, manifestând o grijă deosebită față de cele sfinte, cu multă dragoste de carte și de slujire a lui Dumnezeu și a semenilor încredințați spre păstorire.
Iubitor al muzicii și al rânduielilor bisericești, s-a îngrijit de înfrumusețarea și acuratețea slujbelor săvârșite. Îi plăcea să citească mult, să cânte alături de cântăreții bisericești și chiar să scrie, mărturii în acest sens fiind cele două volume de poezii pe care le-a publicat, intitulate Viață și duhovnicie.
Părintele Gheorghe Pârvu rămâne în memoria tuturor celor care l-au cunoscut un păstor harnic, care a slujit Biserica aproape șase decenii, părinte erudit, înzestrat cu darul blândeții și duhovnic apreciat.
În urma lui rămâne un chip luminos care poate inspira orice slujitor al lui Hristos în purtarea unei ținute demne, în iubirea de slujire a credincioșilor și în lucrarea faptelor bune.
În aceste momente grele, adresăm familiei părintelui Gheorghe Pârvu și tuturor celor care l-au cunoscut un gând părintesc de mângâiere şi ne rugăm Preamilostivului Dumnezeu să dăruiască odihnă veșnică sufletului său și să îl așeze în ceata drepților Săi slujitori, unde nu este durere, nici întristare, nici suspin.
Veșnica pomenire din neam în neam!
Cu părintești condoleanțe și binecuvântări pentru toţi cei îndoliați,
† Daniel
Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române
*Mesaj de condoleanțe transmis la slujba de înmormântare a părintelui Gheorghe Pârvu, preot îmbisericit la Parohia Sfinții Voievozi-Urlați, oficiată vineri, 19 noiembrie 2021, la Biserica „Sfinții Voievozi”-Urlați, județul Prahova.