Părintele Ioan Pițura a fost înmormântat

Un articol de: Diac. Emilian Apostolescu - 14 Septembrie 2026

În ziua praznicului Înălțării Sfintei Cruci, Preasfințitul Părinte Varlaam Ploieșteanul, Episcop‑vicar patriarhal, a săvârșit Sfânta Liturghie la Mănăstirea „Nașterea Sfântului Ioan Botezătorul” din Ruscova, județul Maramureș.

În continuare, ierarhul a oficiat slujba Înmormântării părintelui Ioan Pițura, care, începând din 1990, a fost vicar al reînființatului Vicariat Ortodox Ucrainean din România timp de 31 de ani.

După ce a trecut la cele veșnice în ziua de 11 septembrie, trupul neînsuflețit al părintelui Ioan Pițura a fost depus în biserica Parohiei Ortodoxe Ucrainene Ruscova, pe care a păstorit‑o vreme de 47 de ani. După săvârșirea, duminică seara, a slujbei Parastasului la care au participat zeci de preoți și sute de credincioși, trupul părintelui a fost depus în biserica Mănăstirii Ruscova, ctitoria sa. Luni, după Sfânta Liturghie arhierească, aici a fost săvârșită slujba Înmormântării de către Preasfințitul Părinte Varlaam Ploieșteanul. La finalul slujbei, a fost citit mesajul de condoleanțe transmis de Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, intitulat: „Părintele vicar Ioan Pițura (1947‑2026), un preot misionar ucrainean, harnic şi înţelept”.