Părintele Ion Cârciuleanu a sărbătorit 97 de ani
Părintele Ion Cârciuleanu, slujitor la Biserica "Adormirea Maicii Domnului" - Galata din Iaşi a sărbătorit luni, 22 octombrie 2012, 97 de ani. Preotul care a păstorit timp de 37 de ani credincioşii din cartierul Galata din Iaşi a fost felicitat de familia Preacucerniciei Sale şi de prietenii apropiaţi. În urmă cu trei ani, pr. Ion Cârciuleanu, în predica rostită cu prilejul împlinirii vârstei de 94 de ani, a spus: "Totdeauna când am sărbătorit o zi am făcut-o în sfânta biserică, dorind astfel să-I mulţumesc lui Dumnezeu". În acest an, sănătatea nu i-a permis să vină la Mănăstirea Galata pentru a sluji Sfânta Liturghie, aşa cum a făcut după ce a ieşit la pensie. Părintele Ion Cârciuleanu s-a născut pe 22 octombrie 1915 în satul Corjeuţi, comuna Pomârla, la poalele Codrului Herţei. După absolvirea Liceului "Anastasie Başotă" din Pomârla, a urmat cursurile Facultăţii de Teologie şi Filosofie a Universităţii din Cernăuţi (1936-1940). În 1940 a fost încorporat la şcoala de ofiţeri de rezervă din Ploieşti, iar după terminarea ei a fost încadrat în Regimentul 16 Fălticeni, urmând ca în 1942 să fie hirotonit preot. A slujit în parohiile Dolineni, aflată la 5 kilometri de Hotin, Pomârla, Belceşti şi Galata. Începând din anul 1991, pr. Ion Cârciuleanu a scris mai multe cărţi pe care le-a publicat cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, pe vremea arhipăstoririi ca Mitropolit al Moldovei şi Bucovinei (până în anul 2008), şi a Înalt Preasfinţitului Teofan, Arhiepiscopul Iaşilor şi Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei (după anul 2008). (C. Ciofu)