Părintele Ion Cârciuleanu, pe calea împărăţiei cerurilor

Un articol de: Constantin Ciofu - 21 Feb 2013

Părintele Ion Cârciuleanu, fost paroh al parohiei Galata din Iaşi timp de 37 de ani, a fost condus ieri pe ultimul drum. Slujba înmormântării a fost oficiată în Biserica „Adormirea Maicii Domnului“ - Galata din Iaşi de Preasfinţitul Calinic Botoşăneanul, alături de un sobor de 40 de preoţi şi diaconi, în prezenţa credincioşilor. Sicriul cu trupul neînsufleţit a fost dus apoi spre cimitirul parohiei „Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena“ - Galata. 

Biserica „Adormirea Maicii Domnului“ - Galata din Iaşi a fost neîncăpătoare ieri pentru numărul mare de preoţi şi credincioşi care au venit să se roage pentru sufletul preotului Ion Cârciuleanu, ajuns la vârsta de aproape 98 de ani. Vrednicul slujitor, care a păstorit timp de aproape patru decenii parohia Galata, a plecat luni spre lumea veşniciei, după o viaţă închinată lui Dumnezeu şi Bisericii. Dimineaţă s-a oficiat Sfânta Liturghie de către un sobor de preoţi, în mijlocul sfântului lăcaş aflându-se sicriul cu trupul neînsufleţit al preotului Ion Cârciuleanu. Oamenii nu au contenit să treacă prin dreptul sicriului pentru a aprinde o lumânare şi pentru a lăsa o floare în semn de recunoştinţă faţă de cel care le-a fost preot paroh, duhovnic, povăţuitor şi prieten. Într-o atmosferă deosebită de pace lăuntrică, slujba înmormântării a fost oficiată de Preasfinţitul Calinic Botoşăneanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Iaşilor. Părintele Ion Cârciuleanu a fost înconjurat de un sobor de 40 de preoţi şi diaconi, aşezaţi ca o coroană, ţinând lumânări aprinse în mâini. Din soborul slujitorilor au făcut parte părinţi protopopi din mai multe protopopiate ale Arhiepiscopiei Iaşilor, preoţi profesori de la Facultatea de Teologie Ortodoxă „Dumitru Stăniloae“ din Iaşi, stareţi şi egumeni din Arhiepiscopia Iaşilor, preoţi parohi. Lângă sicriul în care se afla părintele Ion Cârciuleanu au stat membrii familiei. La slujbă a mai asistat un grup de maici de la Mănăstirea Galata din Iaşi care au avut prilejul să-l cunoască pe părintele Ion Cârciuleanu şi care s-au împărtăşit ani la rând de cuvântul Preacucerniciei Sale, atunci când revenea să slujească în biserica aşezării monahale. 

„Avem astăzi sentimentul unei grele pierderi“

La finalul slujbei, pr. paroh Mircea Stoleriu şi-a exprimat regretul pentru trecerea la cele veşnice a părintelui Ion Cârciuleanu, amintind în acelaşi timp câteva date biografice. „Părintele Ion Cârciuleanu a deschis calea împărăţiei cerurilor pentru mulţi dintre cei care sunt în acest sfânt lăcaş. Pe mulţi i-a botezat şi i-a cununat. De multe ori sfinţia sa i-a mângâiat şi i-a întărit pe oameni. Părintele a fost cel care ne-a pus epitrahilul pe cap, ascultând spovedania noastră, pentru a ne ridica mai buni, mai împăcaţi şi cu nădejdea mântuirii. Avem astăzi (n.r. ieri) sentimentul unei grele pierderi, cu atât mai mult cu cât părintele care ne părăseşte a fost o personalitate complexă“, a spus pr. paroh Mircea Stoleriu. 
 
A urmat alocuţiunea părintelui Vasile Nechita, de la parohia „Sfântul Andrei“ din Iaşi, care a remarcat că în timpul slujirii părintelui Ion Cârciuleanu ca paroh, biserica Mănăstirii Galata a fost restaurată şi reconsolidată. De asemenea, pr. Vasile Nechita a transmis condoleanţe familiei îndoliate din partea Înalt Preasfinţitului Pimen, Arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor. 
 
În continuare, conf. dr. Bogdan Neculau de la Facultatea de Psihologie şi Ştiinţe ale Educaţiei a Universităţii „Al. I. Cuza“ din Iaşi a prezentat câteva gânduri ale unor personalităţi ale Iaşului şi ucenici ai părintelui Ion Cârciuleanu. 
 
În dangătul clopotelor, sicriul cu trupul părintelui Ion Cârciuleanu a fost purtat în jurul bisericii, apoi a fost dus spre cimitirul Galata. Clopotele străvechii mănăstiri de pe dealul Galata au răsunat în momentul în care cortegiul a ajuns în faţa porţii acestei aşezări monahale. Aici a fost rostită o ectenie, apoi s-a mers în procesiune până la cimitir, unde părintele Ion Cârciuleanu a fost înmormântat. Dacă pe durata înmormântării soarele a zâmbit parcă din cer, la finalul rânduielii, norii l-au acoperit. O adiere de vânt a trecut apoi peste chipurile celor prezenţi, uşurând parcă povara durerii din sufletele celor care l-au iubit pe părintele Ion Cârciuleanu.

„Întâlnirea cu părintele Ion Cârciuleanu a fost un prilej de nădejde“

Înalt Preasfinţitul Părinte Teofan, Arhiepiscopul Iaşilor şi Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, alături de un sobor de preoţi şi diaconi, a săvârşit miercuri, 20 februarie, Parastasul pentru părintele Ion Cârciuleanu din Iaşi. Slujba a fost oficiată în Biserica „Adormirea Maicii Domnului“ - Galata din Iaşi, locul unde a fost depus sicriul cu trupul părintelui Ion Cârciuleanu. Sute de credincioşi s-au rugat alături de Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, de soborul slujitorilor şi de familia îndoliată pentru odihna sufletului vrednicului de pomenire preot. IPS Părinte Mitropolit Teofan a adresat la finalul slujbei un cuvânt celor prezenţi în care a reliefat câteva dintre calităţile părintelui Ion Cârciuleanu. „Părintele Ion Cârciuleanu a plecat din valea plângerii în valea adumbrită de Duhul Sfânt a împărăţiei cerurilor. Cu certitudine, preoţii aici de faţă, şi mai ales pr. Mircea Stoleriu, au avut binecuvântarea de multe ori să slujească Dumnezeiasca Liturghie împreună cu părintele Ion. Credincioşii l-au întâlnit pe părintele la scaunul spovedaniei sau slujind în biserica Mănăstirii Galata şi în acest sfânt lăcaş. Încă din primele zile ale sluijirii în Moldova, părintele Ion Cârciuleanu m-a căutat. Era firav la chip, luminat parcă de asceză, fiind încărcat de foarte mulţi ani. Întâlnirea cu părintele Ion Cârciuleanu a fost un prilej de nădejde. Vorbea puţin, atingea esenţialul şi era suficient să-l priveşti să te scoată din preocuparea unor probleme prea pământene. Frământarea părintelui de a propovădui cuvântul lui Dumnezeu este a omului care L-a cunoscut pe Hristos. Împărtăşindu-se din bunătatea dumnezeiască, părintele a simţit să-i facă şi pe ceilalţi părtaşi“, a spus IPS Teofan.