Părintele Iulian Stoicescu, pomenit la Biserica Flămânda

Data: 08 Aprilie 2011

Vrednicul de pomenire preotul Iulian Stoicescu va fi pomenit duminica aceasta la Parohia Flămânda din Bucureşti, acolo unde a locuit şi slujit. Personalitatea sa va fi evocată de pr. David Pestroiu, parohul bisericii, şi cercetătorul şi teologul Costion Nicolescu.

"Prigonit pentru dreapta credinţă, părintele Iulian a fost închis mai multă vreme pentru mărturisirea adevărului şi mai apoi i s-a fixat domiciliul forţat şi i s-a dat să slujească la Biserica Flămânda. Aici a dezvoltat o viaţă de intensă rugăciune, a restaurat ca un bun gospodar sfântul lăcaş şi a atras în jurul lui mai mulţi ucenici, care i-au păstrat vie amintirea după trecerea lui la cele veşnice, în 1996", ne-a declarat părintele David Pestroiu. Cu această ocazie, Corul de copii şi tineri "Symbol" al Patriarhiei Române va cânta la Sfânta Liturghie. (Marius Nedelcu)