Părintele Marius Bărăscu, condus pe ultimul drum
În biserica Parohiei Parava, Protopopiatul Sascut, judeţul Bacău, a fost oficiată duminică, 11 august 2019, slujba Înmormântării pentru preotul Marius Gabriel Bărăscu. Alături de Înaltpreasfinţitul Părinte Ioachim s-au rugat peste o sută de preoţi, rude, prieteni şi credincioşi.
Satul Parava din judeţul Bacău l-a condus duminică, 11 august 2019, pe preotul Marius Bărăscu, cel care a fost păstorul sufletelor din această localitate în ultimii cinci ani de. Peste o sută de preoţi s-au rugat alături de Înaltpreasfinţitul Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului şi Bacăului. Lângă sicriul cu trupul neînsufleţit al părintelui Marius au stat membrii familiei, rude, cunoscuţi şi credincioşi. Cu toţii s-au rugat pentru ca Bunul Dumnezeu să aşeze sufletul vrednicului slujitor „unde nu este durere, nici întristare, nici suspin, ci viaţă fără de sfârşit”. Durerea pe care au purtat-o în suflete cei ce l-au cunoscut şi îndrăgit pe preotul Marius s-a manifestat prin râuri de lacrimi. În mintea celor prezenţi s-au derulat clipele frumoase petrecute alături de cel aflat în sicriu. De altfel, de când părintele Marius s-a întors în biserica în care a slujit, rugăciunile nu au contenit, fiecare din cei cei l-au cunoscut dorind să-şi manifeste dragostea faţă de acesta şi compasiunea faţă de familia îndoliată. Slujba Înmormântării a fost precedată de Sfânta Liturghie, oficiată de arhimandritul Pimen Costea, vicar administrativ al Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului, alături de un sobor de preoţi.
„În spatele oricărei tragedii se află raţiunea ascunsă a lui Dumnezeu”
La orele prânzului, la Parava a ajuns IPS Părinte Arhiepiscop Ioachim, cel care l-a hirotonit în treapta de diacon şi apoi în cea de preot pe părintele Marius. Arhiepiscopul Romanului şi Bacăului a adresat celor prezenţi un cuvânt în care a menţionat, printre altele, că „în cele mai multe cazuri, Dumnezeu nu dă răspunsuri la tragediile noastre”. „Părintele Marius Gabriel şi-a încheiat pregătirea pentru a intra în viaţa veşnică şi în odihna lui Dumnezeu. Credem că Dumnezeu l-a considerat apt pentru Împărăţia Sa. De aceea l-a chemat, după noi, oamenii, cu judecata imparţială şi egoistă, înainte de vreme. Modul în care l-a chemat la El este unul dureros şi inexplicabil. Ştim doar că Dumnezeu împlineşte totul dintr-o raţiune controlată numită de El, în mod absolut. Dumnezeu nu face nimic întâmplător. La El hazardul nu există, pentru că numai El cunoaşte în mod absolut planurile Sale pentru noi. Astfel, El a rânduit ca părintele Marius Gabriel să meargă şi să constate că tot ce a propovăduit în scurta, dar rodnica viaţă de preot a fost după planul şi voia inefabilă a lui Dumnezeu, iar acum plăteşte tribut pentru propriile sale propovăduiri. În cele mai multe cazuri, Dumnezeu nu dă răspunsuri la tragediile noastre, pentru că El este Suveran. Dumnezeu care ţi-a dat totul, poate oricând să-ţi ia totul. Şi uneori o face. Aşadar, în spatele oricărei drame sau tragedii inexplicabile şi care, aparent, cade sub incidenţa absurdului, se află raţiunea ascunsă a lui Dumnezeu”, a remarcat IPS Ioachim, care a citit apoi poemul liric alcătuit pentru preotul Marius Bărăscu. Sicriul cu trupul neînsufleţit al preotului mutat la ceruri a fost purtat în jurul sfântului locaş ocrotit de Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil, iar apoi a fost înhumat lângă biserică.