Părintele mărturisitor Mina Dobzeu a primit „sărutarea cea mai de pe urmă“
Începând de sâmbătă, 9 iunie 2018, curtea Catedralei Episcopale din Huşi adăposteşte şi osemintele părintelui arhimandrit Mina Dobzeu, statornic mărturisitor al credinţei în perioada comunistă şi cel care l-a botezat în închisoare pe marele cărturar Nicolae Steinhardt. Slujba Înmormântării a fost oficiată de cinci ierarhi ai Bisericii noastre, înconjuraţi de zeci de stareţi şi preoţi şi sute de monahi şi credincioşi.
Părintele arhimandrit Mina Dobzeu, mărturisitor al credinţei în perioada comunistă şi cel care l-a botezat pe scriitorul şi monahul Nicolae Steinhardt, a fost înmormântat sâmbătă, 9 iunie 2018, la Catedrala Episcopală din Huşi. Printre cei care au dat cuviosului părinte Mina „sărutarea cea mai de pe urmă" s-au numărat Înaltpreasfinţitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, Înaltpreasfinţitul Părinte Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, Preasfinţitul Părinte Ignatie, Episcopul Huşilor, Preasfinţitul Părinte Antonie, Episcop de Bălţi, şi Preasfinţitul Părinte Damaschin Dorneanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Sucevei şi Rădăuţilor.
Slujba Înmormântării a fost precedată de Sfânta Liturghie, oficiată de Preasfinţitul Părinte Ignatie în Catedrala Episcopală. În timpul slujbei arhiereşti, încet-încet, locaşul de cult a început să se umple de ucenicii părintelui, dar şi de credincioşi veniţi din mai multe judeţe ale ţării, care au dorit să-şi ia rămas-bun de la cel care le-a fost duhovnic, sfătuitor şi rugător înaintea lui Dumnezeu.
„Mulţumim lui Dumnezeu pentru Liturghia pe care am săvârşit-o, având fiecare dintre noi în adâncul fiinţei noastre pe părintele Mina, cel care toată viaţa s-a dovedit a fi un vrednic slujitor al lui Dumnezeu, un autentic mărturisitor în vremuri de prigoană, în vremuri ostile pentru Biserica noastră, un mare rugător. Am săvârşit Liturghia aceasta cu gândul la părintele Mina, care a fost un far călăuzitor pentru mulţi dintre dumneavoastră care l-aţi cunoscut, care aţi venit să luaţi de la el cuvânt de zidire şi să vă întremaţi sufleteşte. Dăm slavă lui Dumnezeu şi-L rugăm să-l odihnească pe părintele în lumina cea necreată pe care el a iubit-o foarte, foarte mult", a spus Preasfinţitul Părinte Ignatie la finalul Sfintei Liturghii.
„Mărturisitor al credinţei în vreme de prigoană şi dascăl al rugăciunii - arhim. Mina Dobzeu"
După prima parte a slujbei prohodirii, înainte de înconjurarea bisericii cu sicriul şi de înhumare, au avut loc cuvântările şi prezentarea mesajelor de condoleanţe. Preasfinţitul Părinte Damaschin Dorneanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Sucevei şi Rădăuţilor, a dat la început citire mesajului transmis de Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, intitulat „Mărturisitor al credinţei în vreme de prigoană şi dascăl al rugăciunii - arhim. Mina Dobzeu".
În continuare, Înaltpreasfinţitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, a conturat personalitatea mărturisitoare a arhimandritului Mina Dobzeu: „A fost un neastâmpărat mărturisitor. Când a văzut că orele de religie erau îndepărtate din şcoli, nu a stat liniştit în obştea mănăstirii, ci s-a plasat pe sine împotriva curentului şi a avut parte de prima sa întemniţare. Când a văzut că inima Bisericii e lovită, respectiv călugării şi călugăriţele sunt alungaţi din sfintele mănăstiri prin ordin crud venit de la Moscova şi implementat de cei din ţară, a cerut ca sfintele mănăstiri să nu se închidă. Ştia că o Biserică fără mănăstiri este o Biserică prea săracă pentru a putea trăi în vremuri bune sau de restrişte. Alţi 5-6 ani, pentru această îndrăzneaţă mărturisire, i-a petrecut în diferite închisori ale ţării. Acelaşi neastâmpăr misionar l-a făcut să nu tacă într-o vreme în care cam toată lumea tăcea. La un an înainte de revoluţie, iarăşi merge la închisoare pentru că cerea conducerii statului de atunci să oprească valul îndoctrinării ateiste din ţară. S-a bucurat apoi de vremea de libertate şi s-a folosit de ea pentru a mărturisi în continuare, în timpuri mai bune, pe de o parte, dar cu greutatea lor, pe de altă parte. Mărturisirea părintelui Mina, înainte de 1989 şi după, nu s-a înscris însă într-un demers exclusiv exterior, într-un fel de activism pastoral în care adesea cădem noi, oamenii şi slujitorii Bisericii, ci şi-a dat seama că dacă lucrarea pastorală nu are o dimensiune lăuntrică, nu are taina rugăciunii ca fundament, totul rămâne o mărturisire de suprafaţă care nu are consistenţă şi durabilitate. De aceea, după anii 90, părintele mergea la diferite centre eparhiale din Moldova, din Muntenia, din Oltenia pentru a vorbi cu arhiereii din acele zone, spunându-le lor şi stareţilor de mănăstiri că nu avem decât o singură scăpare, anume întoarcerea noastră la rugăciunea lui Iisus, care să pătrundă ca un val, ca o cascadă a Cerului, revărsate în adâncimile fiinţei umane".
„Dacă vrei să fii desăvârşit, fă-te flacără"
A urmat apoi cuvântul Preasfinţitului Părinte Ignatie, Episcopul Huşilor, care l-a comparat pe Părintele Mina cu o flacără a credinţei şi mărturisirii: „Pe tot parcursul slujbei de prohodire, am avut în minte câteva cuvinte minunate desprinse dintr-o carte de înţelepciune a Bisericii noastre - Patericul. Un bătrân cu viaţă sfântă ne dă îndemnul acesta: Dacă vrei să fii desăvârşit, fă-te flacără. Cuvântul acesta cred că i se potriveşte foarte bine părintelui Mina. A căutat desăvârşirea, şi întregul traiect al vieţii sale a fost o flacără. Flacără, entuziasm, fervoare, pentru Dumnezeu. De ce? Pentru că credinţa părintelui Mina a fost una altitudinală, fără sincope, fără intermitenţe. În muzică sincopele sunt frumoase, însă în credinţă ele pot fi fatale. Părintele Mina este aidoma Prorocului Ilie; dacă-l întreabă Dumnezeu acum în Ceruri: Ce-ai făcut, Părinte Mina, pe pământ?, răspunsul lui ar fi: Cu râvnă am râvnit pentru Tine, Doamne, am crezut în Tine, Te-am mărturisit fără să mă gândesc la pericolul că pot să-mi pierd şi viaţa. Te-am mărturisit, Doamne, în lumea aceasta care îţi este ostilă, în lumea aceasta în care ar fi vrut meşterii ideologiei ateiste să impună secera şi ciocanul, dar eu am vrut să arăt lumii Crucea dragostei Tale".
La final, sicriul cu trupul celui adormit a fost purtat de părinţi în sunet de clopot în jurul catedralei, după care a fost depus în mormântul săpat în curtea locaşului de cult, întru nădejdea învierii şi a vieţii de veci.
„Mi se dădea de mâncare o dată pe zi, seara, la ora nouă, după care se aducea un pat, iar dimineaţa, la cinci, îl luau"
Părintele Mina Dobzeu s-a născut în data de 5 noiembrie 1921, în satul Grozeşti, judeţul Lapuşna (pe teritoriul actual al Republicii Moldova).
La vârsta de 13 ani a intrat ca frate de mănăstire la Mănăstirea Hâncu. În 1948 a fost tuns în monahism la Schitul Brădiceşti, aflat atunci în Episcopia Huşilor, fiind hirotonit ierodiacon în acelaşi an. Primeşte Taina Preoţiei în 1955.
În perioada 1948-1949 a fost arestat timp de 11 luni pentru proteste împotriva scoaterii învăţământului religios din şcoală. În 1959 a fost exmatriculat din anul al II-lea de studii (Facultatea de Teologie din Bucureşti), scos din monahism şi condamnat la închisoare pentru atitudinea sa contra Decretului 410/1959, privind desfiinţarea mănăstirilor şi reducerea personalului monahal.
A fost închis la Galaţi, Jilava, Gherla şi în colonia de muncă din Delta Dunării.
Aflat la închisoarea Jilava, în 15 martie 1960, Mina Dobzeu l-a botezat în credinţa ortodoxă pe marele cărturar Nicolae Steinhardt, cunoscut ulterior ca monahul Nicolae Delarohia, autorul celebrului „Jurnal al fericirii".
În închisorile comuniste, părintele a continuat să răspândească învăţătura de credinţă ortodoxă, fără să se gândească la riscuri, învăţându-şi colegii de celulă rugăciuni. Acest lucru i-a adus de multe ori consecinţe usturătoare. „Eu am fost pedepsit şi am fost închis într-o temniţă care se numea Neagra. Am stat o săptămână la izolare. Acolo nu aveam nici un scaun, era multă umezeală, pe jos numai apă, pavimentul era din ciment, şi din cauza asta stăteam toată ziua în picioare. Mi se dădea de mâncare o dată pe zi, seara, la ora nouă, după care se aducea un pat, iar dimineaţa, la cinci, îl luau", îşi amintea părintele.
A ieşit din închisoare în 1964. Din anul 1969 a fost chemat să slujească Biserica la Mănăstirea „Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel" din Huşi, al cărei stareţ a fost între anii 1978-1988.
În anul 1988 a fost din nou arestat, timp de 8 luni, pentru „răzvrătire" şi „uneltire împotriva siguranţei statului", în fapt pentru protestele sale materializate în 7 scrisori adresate direct lui Nicolae Ceauşescu, cu privire la morala poporului român şi la ateismul adus de comunism.
După reînfiinţarea Episcopiei Huşilor (în 1996), între anii 1996-2002, a îndeplinit funcţia de consilier cultural-misionar la Centrul eparhial.