Părintele Mihai Munteanu (1953-2024) - o viață de apostol în Parohia „Poienarii Apostoli”

Un articol de: † Daniel, Patriarhul României - 07 Aprilie 2024

Am aflat cu întristare despre trecerea din această viață a părintelui Mihai Munteanu, în ziua de joi, 4 aprilie 2024. După o activitate pastoral-misionară bogată, de peste 40 de ani, dintre care 36 de ani ca preot paroh la Parohia Poienarii Apostoli, Protopopiatul Ploiești Sud, părintele Mihai Munteanu s-a mutat întru odihna cea veșnică a Împărăției lui Dumnezeu.

Părintele Mihai Munteanu s-a născut la data de 9 septembrie 1953, în municipiul București, în familia binecredincioșilor Gheorghe și Lucreția. După absolvirea școlii generale, a început studiile la Liceul 23 August din Capitală (1969-1973), urmând apoi cursurile Institutului Teologic Ortodox de grad universitar din București (1974-1978), după care a ocupat funcția de pedagog în cadrul Seminarului Teologic Ortodox din București (1978-1983).

S-a cununat, în anul 1982, cu domnișoara Ana Aloman, licențiată atât a Facultății de Construcții, cât și a Facultății de Teologie Ortodoxă din București, Dumnezeu binecuvântând familia lor cu trei copii, Migdonia, Alexandra și Victor-Mihail. Doamna preoteasă Ana Munteanu a susținut întru toate activitatea misionară a părintelui Mihai, fiind profesoară de religie la Liceul Pedagogic din Ploiești, cât și metodist de specialitate la disciplina Religie, în cadrul Inspectoratului Școlar Prahova.

În luna august a anului 1983, părintele Mihai Munteanu a fost hirotonit diacon și apoi preot, de către vrednicul de pomenire Vasile Târgo­vișteanul, Episcop-vicar patriarhal la acea vreme, pe seama Parohiei Poienarii Apostoli, Protoieria Ploiești Sud, din cadrul Arhiepiscopiei Bucu­reștilor, unde i-a păstorit pe credincioșii de aici cu multă dragoste și râvnă, timp de 36 de ani, până la pensionarea sa, la data de 1 aprilie 2019, când a fost îmbisericit ca preot pensionar la aceeași parohie. De asemenea, părintele Mihai a desfășurat și o frumoasă lucrare educativ-religioasă, fiind profesor de religie, între anii 1990 și 2010, la diferite școli din municipiul Ploiești.

Preacucernicia sa a desfășurat numeroase activități edilitare, în cadrul parohiei pe care a păstorit-o, printre care amintim: consolidarea lăcașului de cult, interior și exterior, cu stâlpi de rezistență și centuri, refacerea acoperișului, înlocuirea pardoselii bisericii cu una din granit, introducerea încălzirii centrale în lăcașul de cult, pictarea din nou a bisericii, în tehnica fresco (2013-2016), și restaurarea catapetesmei. Pentru toate lucrările desfășurate de-a lungul întregii sale activități clericale, preacucerniciei sale i s-a acordat rangul de iconom stavrofor.

Părintele Mihai Munteanu s-a evidențiat ca fiind un preot de vocație, respectat și apreciat de credincioșii parohiei și colegii preoți din protoierie. Un om jovial, mereu dispus către un cuvânt bun și încurajator, cu dragoste față de Neam și Biserica Ortodoxă.

În aceste momente de grea încercare pentru familia părintelui Mihai Munteanu, pentru credincioșii pe care i-a păstorit și pentru toți cei care l-au cunoscut şi apreciat, ne rugăm Domnului Iisus Hristos, Cel înviat din morți, să odihnească sufletul slujitorului Său, preotul Mihai, împreună cu drepții în pacea, lumina și iubirea Preasfintei Treimi.

Veșnica lui pomenire din neam în ­neam!

Cu părintești binecuvântări și condoleanțe pentru familia îndoliată,

 

† Daniel

Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române

 

Mesaj de condoleanțe transmis la slujba de înmormântare a părintelui Mihai Munteanu, preot pensionar, fost paroh al Parohiei Poienarii Apostoli, Protoieria Ploiești Sud, oficiată în ziua de duminică, 7 aprilie 2024, la Biserica „Adormirea Maicii Domnului”, Parohia Poienarii Apostoli.