Părintele Paisie Olaru pomenit la Catedrala patriarhală

Data: 18 Octombrie 2013
La Catedrala patriarhală a fost oficiată, ieri, o slujbă de pomenire pentru părintele Paisie Olaru, cu prilejul împlinirii a 23 de ani de la trecerea sa la Domnul. Slujba a fost oficiată după Sfânta Liturghie, de un sobor de preoţi şi diaconi slujitori ai Catedralei patriarhale, informează basilica.ro. Părintele Paisie Olaru s-a născut la 20 iunie 1897 în satul Stroieşti, comuna Lunca, judeţul Botoşani, primind la botez numele de Petru. A intrat în obştea Schitului Cozancea - Botoşani în anul 1921, iar un an mai târziu a fost tuns în monahism ca schimonah, primind numele de Paisie. A fost hirotonit diacon la 14 octombrie 1943 şi preot la 4 aprilie 1947; a fost egumen al schitului timp de un an, între 1947-1948. În 1948 s-a retras la Mănăstirea Neamţ, între anii 1949-1953 a vieţuit la Mănăstirea Slatina-Suceava, iar din 1954, la Mănăstirea Sihăstria. Până la sfârşitul vieţii a fost duhovnic al obştii şi al credincioşilor veniţi în număr mare din toate colţurile ţării. Între 1972-1984 s-a nevoit la Schitul Sihla. Părintele Paisie Olaru a trecut la cele veşnice la 18 octombrie 1990.