Părintele profesor Gheorghe I. Drăgulin (1929-2022), pedagog erudit și mărturisitor al lui Hristos în timpul regimului comunist
Am aflat cu întristare de trecerea din această viață, în ziua în care Biserica dreptmăritoare prăznuiește Adormirea Maicii Domnului, luni, 15 august 2022, la venerabila vârstă de 93 de ani, a părintelui profesor Gheorghe Drăgulin, preot pensionar, îmbisericit pe seama Parohiei Hagiu, Protoieria Sector II Capitală, renumit profesor de teologie, istoric și publicist.
Părintele profesor Gheorghe Drăgulin s-a născut la data de 14 aprilie 1929, în localitatea Scutelnici, satul Meteleu, județul Buzău, în familia binecredincioșilor creștini Ion și Dumitra. Între anii 1942 şi 1948, a frecventat cursurile Seminarului Teologic Chesarie Episcopul din Buzău, iar între anii 1948 şi 1950, ale Liceului B.P. Hașdeu din aceeași localitate. În anul 1950 a fost declarat admis la Facultatea de Litere din București. Tot în același an, a obținut o bursă de studii la Institutul Teologic Universitar din București, din partea Episcopiei Buzăului. Între anii 1952 şi 1954 a fost deținut politic anticomunist. În anul 1956 devine licențiat în Teologie. După absolvirea Institutului Teologic Universitar din București ca șef de promoție, a obținut și un doctorat strălucit (1979), sub coordonarea pr. prof. univ. dr. Dumitru Stăniloae.
A fost căsătorit cu doamna Mariana Drăgulin, cadru didactic și medical, și au avut 2 copii, Paul, teolog, trecut la vârsta de 33 de ani la cele veșnice, și Augustina, cadru didactic.
A primit hirotonia în treptele preoțești în anul 1963 (diacon la 3 martie și preot la 10 martie). Sfânta Taină a Preoției a fost săvârșită de către vrednicul de pomenire Patriarhul Justinian Marina, în Biserica Domnița Bălașa din București.
Odată cu hirotonia întru preot, a primit și numirea la Parohia Ceauș Radu din București, pe care a păstorit-o până în anul 1977, când a fost transferat la Parohia Hagiu din Capitală. Părintele Gheorghe Drăgulin a slujit vreme de 33 de ani, la această biserică bucureșteană - monument istoric - cu hramul Adormirea Maicii Domnului, în care a desfășurat o bogată activitate pastoral-misionară și administrativ-gospodărească. A contribuit la intensificarea vieții duhovnicești a comunității parohiale și a înfrumusețat sfintele slujbe, în concordanță cu rânduielile bisericești.
Slujitor neobosit al lui Hristos, părintele profesor Gheorghe Drăgulin a fost înzestrat, concomitent cu activitatea pastoral-misionară, și cu o chemare deosebită pentru activitatea învățătorească și publicistică. În anul 1990, a obținut, prin concurs, postul de asistent universitar la Facultatea de Teologie Justinian Patriarhul din București. În anul 1991 a devenit lector universitar, iar din anul 1994, conferențiar. În anul 1998 a ocupat postul de profesor universitar titular la Facultatea de Teologie Ortodoxă de la Universitatea 1 Decembrie din Alba-Iulia.
Activitatea sa editorial-publicistică cuprinde 17 cărți de autor, zeci de studii, sute de articole, predici, recenzii, reportaje și interviuri, în care a dezvoltat învățături prețioase ale istoriei bisericești.
Preocupat de transmiterea unor trainice cunoștințe la disciplinele pe care le-a predat, părintele profesor a fost un model pentru multe generații de elevi și studenți. S-a distins în timpul activității pastoral-misionare și catehetico-liturgice printr-o aplecare deosebită spre săvârșirea sfintelor slujbe, potrivit rânduielilor bisericești, cu preocupări multiple în cercetarea teologică și istorică.
În decursul celor aproape 6 decenii de slujire neîntreruptă, din tinda bisericii și de la catedră, părintele profesor Gheorghe Drăgulin a format generații întregi de ucenici sau fii duhovnicești, viitori slujitori ai Bisericii lui Hristos, din diferite trepte clericale sau didactice, cărora le-a fost, deopotrivă, duhovnic ascultător și iertător și profesor cu o ținută academică integră.
A fost un dârz mărturisitor al lui Hristos și un exemplar apărător al dreptei credințe, fiind întemnițat în zece închisori, în timpul regimului comunist.
Viața sa este caracterizată de lucrarea neobosită în slujirea Bisericii, mărturisită de ucenicii săi. S-a remarcat prin activitatea liturgică și învățătorească, fiind un model de implicare jertfelnică pentru toți cei care i-au fost elevi, studenți, ucenici, fii duhovnicești sau colegi de detenție și suferință.
Părintele profesor Gheorghe Drăgulin a fost și va rămâne în memoria tuturor celor care l-au cunoscut, un dascăl și un păstor luminos care a slujit Biserica cu timp și fără timp și care poate inspira orice slujitor al lui Hristos în purtarea unei ținute demne, în iubirea de slujire a lui Dumnezeu și a semenilor.
Sunt multe generații de preoți, colegi și fii duhovnicești ai părintelui care mărturisesc faptul că au învățat de la el să prețuiască iertarea și dreptatea lui Dumnezeu, prin care au dobândit starea de liniște și de armonie pe care o căutau, indiferent de suferințele nedrepte pătimite.
În aceste momente grele, adresăm familiei părintelui profesor Gheorghe Drăgulin, ucenicilor și tuturor celor care l-au cunoscut un gând părintesc de mângâiere, rugându-ne Preasfintei Treimi să dăruiască odihnă veșnică sufletului său și să îl așeze în ceata drepților Săi slujitori din Ceruri, unde nu este durere, nici întristare, nici suspin, ci viață fără sfârșit.
Veșnica lui pomenire din neam în neam!
Cu părintești condoleanțe și binecuvântări pentru cei îndoliați,
†Daniel
Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române
*Mesaj de condoleanțe transmis la slujba de înmormântare a părintelui profesor Gheorghe I. Drăgulin, oficiată miercuri, 17 august 2022, la capela cimitirului Mănăstirii Cernica, comuna Cernica, județul Ilfov.