Părintele protoiereu Gheorghe Colțea, vrednic slujitor al Bisericii și iubitor al neamului românesc

Data: 20 Septembrie 2022

Am primit cu tristețe vestea mutării timpurii la Domnul a părintelui protoiereu Gheorghe Colțea, vrednic slujitor al altarului.

Născut în 2 februarie 1963, de sărbătoarea Întâmpinării Domnului, în satul Iarăș din Covasna, al optulea din cei zece copii ai familiei, părintele protoiereu a rămas fidel simplității învățate în casa părintească, valorilor familiei creștine și înțelepciunii țăranului român care vede în armonia naturii lucrarea lui Dumnezeu.

Părintele Gheorghe Colțea a slujit cu devotament și dragoste, timp de 31 de ani, în Parohia „Sfântul Nicolae” din Moeciu de Jos, iar în anul 2006 a devenit primul protoiereu al Protopopiatului Bran-Zărneşti, reînfiinţat după o perioadă îndelungată. Astfel, cu zel misionar, înțelepciune și hărnicie, a dinamizat viața religioasă a parohiilor din zonă.

A lăsat în urma sa o rodnică activitate misionară, administrativă și pastorală, fiind implicat în numeroasele proiecte spirituale, sociale și culturale ale Arhiepiscopiei Sibiului. Un exemplu în acest sens este rolul său activ în organizarea evenimentelor din 28-29 octombrie 2011, atunci când a avut loc proclamarea canonizării Sfântului Ierarh Andrei Șaguna, Mitropolitul Transilvaniei.

Cinstitor al sfinților, s-a dedicat cu evlavie popularizării vieților unor părinți înduhov­ni­ciți care au trăit și s-au nevoit în Munții Bucegi. Rezultatele cercetărilor sale, precum și gân­direa sa teologică sunt cuprinse în cele cinci cărți publicate la Editura Andreiana a Ar­hiepiscopiei Sibiului.

Și-a condus viața cu dorința arzătoare de a împărtăși lumină și bucurie izvorâte din Evanghelie. A reușit acest lucru de la amvonul Bisericii „Sfântul Nicolae” din Moeciu de Jos, în numeroasele conferințe susținute în întreaga țară și prin intermediul celor peste 150 de emisiuni realizate la TRINITAS TV și Radio TRINITAS.

Prin viața și predicile sale a apărat și promovat Ortodoxia și a îndemnat la cinstirea înaintașilor care s-au jertfit pentru credință și patrie. În semn de apreciere față de această bogată activitate, i-am acordat în anul 2011 Ordinul Sfinții Împărați Constantin și Elena, iar în anul 2014 Ordinul Sfinții Martiri Brâncoveni. Astăzi, pentru întreaga sa slujire, îi acordăm post-mortem Ordinul Crucea Patriarhală, cea mai importantă distincție a Patriarhiei Române.

În aceste momente, adresăm familiei părintelui protoiereu Gheorghe Colțea, fiilor duhovnicești și tuturor celor care l-au cunoscut, un gând părintesc de mângâiere și ne rugăm Domnului Iisus Hristos, Cel răstignit şi înviat, să aşeze sufletul său în lumina, pacea şi bucuria Preasfintei Treimi.

Veșnica lui pomenire din neam în neam!

Cu părintești condoleanțe și binecuvântare pentru cei îndoliați,

 

† Daniel

Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române

 

* Mesaj de condoleanțe transmis la slujba de înmormântare a părintelui Gheorghe Colțea, protoiereul Protopopiatului Bran-Zărneşti, Arhiepiscopia Sibiului, marţi, 20 septembrie 2022.