Părintele Romică Vânătoru a trecut la Domnul
Săptămâna trecută, părintele Romică Vânătoru, slujitor în Parohia Secui din comuna doljeană Teasc, a plecat la Domnul, informează Biroul de presă al Arhiepiscopia Craiovei. La vârsta de 57 de ani, răpus trupeşte de o boală nemiloasă, părintele Romică a plecat, mai devreme decât îşi doreau apropiaţii şi păstoriţii săi, spre Împărăţia cea veşnică. Slujba de prohodire a fost săvârşită, după Sfânta Litur-ghie, la biserica parohială din Secui, sâmbătă, 19 mai. După ceremonialul liturgic, trupul părintelui a fost înmormântat în cimitirul localităţii gorjene Covrigi. Părintele Romică Vânătoru s-a născut la 25 august 1954 în localitatea Covrigi, Gorj. După absolvirea Seminarului Teologic din Craiova a urmat cursurile Facultăţii de Teologie din Bucureşti, pe care le-a absolvit în anul 1981. A fost hirotonit preot pe seama Parohiei Secui, unde a păstorit până la plecarea la cele veşnice, în diverse pe-rioade slujind ca preot suplinitor şi în parohiile Malu Mare, Ghindeni şi Preajba.