Părintele Vasile Cojocariu, condus pe ultimul drum la Humulești
Părintele Vasile Cojocariu, unul dintre cei mai apreciați slujitori ai Bisericii din zona Târgu Neamț, a fost înmormântat luni, 6 iulie 2026. Slujba a fost oficiată de Preasfințitul Părinte Nichifor Botoșăneanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Iașilor, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi.
Programul zilei a început cu săvârșirea Sfintei Liturghii, de la ora 8:00, în Biserica „Sfântul Nicolae” din Humulești. De la ora 10:00, Preasfințitul Părinte Nichifor Botoșăneanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Iașilor, a săvârșit slujba Înmormântării, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi. La slujbă au participat membri ai familiei, fii duhovnicești, colegi preoți și numeroși credincioși veniți să-i aducă un ultim omagiu.
În cuvântul de învățătură rostit la finalul slujbei de înmormântare, adresându-se familiei îndurerate și credincioșilor prezenți, Preasfinția Sa a vorbit despre sensul profund al slujbei Înmormântării unui preot, evidențiind că aceasta este însoțită de rugăciuni pentru odihna sufletului celui adormit și pentru mângâierea familiei sale, atât cea de sânge, cât și cea duhovnicească. Totodată, ierarhul a subliniat că părintele și-a împlinit cu credincioșie slujirea până la capăt, purtând cu demnitate crucea preoției și a suferinței, iar moartea, pentru cel care și-a trăit viața în Hristos, reprezintă trecerea către viața veșnică:
„Slujba Înmormântării preotului are mai multe rugăciuni, pe lângă cele pe care le rostim pentru odihna lui, cerând ca Domnul să-l cinstească, după cum și preotul L-a cinstit pe Domnul, slujindu-I pe pământ. Avem, de asemenea, mai multe rugăciuni pentru familia îndurerată și înțelegem prin aceasta nu doar familia care i-a fost alături zi de zi, în casă - soția și copiii, iar mai apoi ginerii și nurorile -, ci și familia lărgită, alcătuită din toți cei pe care preotul i-a slujit și i-a iubit și care acum, la rândul lor, vin să-i arate, la despărțirea de această viață, cinstire și dragoste. Iată că ne-a adunat pe mulți astăzi la slujba de prohodire, la slujba de trecere din viața aceasta către Domnul, pe Care L-a slujit și Căruia I-a rămas credincios. Și avem încredințarea că el însuși a rostit de multe ori aceste cuvinte și că acum se roagă prin ele: «Adevărat, adevărat vă spun vouă: cel ce ascultă cuvântul Meu și crede în Cel ce M-a trimis are viață veșnică și la judecată nu va veni, ci s-a mutat din moarte la viață».
Ne rugăm, așadar, Bunului Dumnezeu ca această mutare a părintelui să fie o mutare spre odihnă, după o perioadă de suferință, după o vreme care i-a pus trupul la grea încercare, dar în care și-a întărit credința. Nu l-am văzut și nu l-am știut clătinându-se în adevărul credinței pe care a slujit-o, ci și-a dus slujirea până la capăt. Ne rugăm astăzi cu nădejde pentru un preot care și-a purtat până la capăt crucea slujirii și crucea suferinței”.