Părintele Viorel Ioniţă, „Doctor Honoris Causa“

Un articol de: Ștefan Mărculeţ - 26 Feb 2011

În Aula "Mitropolit Ioan Meţianu" a Facultăţii de Teologie Ortodoxă "Andrei Şaguna" din Sibiu a avut loc ieri, 25 februarie, ceremonia decernării titlului de "Doctor Honoris Causa" părintelui profesor Viorel Ioniţă, secretarul general al Conferinţei Bisericilor Europene.

Cadre didactice de la Facultatea de Teologie din Sibiu şi de la alte facultăţi ale Universităţii "Lucian Blaga" din oraş, dar şi de la alte universităţi din ţară, invitaţi de seamă, precum prefectul judeţului Sibiu, Horaţiu Răcuciu, preoţi şi studenţi au participat cu mare bucurie la un moment de sărbătoare pentru prestigioasa instituţie de învăţământ teologic din inima ţării.

Pr. prof. dr. Viorel Ioniţă, profesor de teologie la Facultatea de Teologie Ortodoxă "Justinian Patriarhul" din Bucureşti, reprezentant de ani buni al Bisericii Ortodoxe Române în Conferinţa Bisericilor Europene (CBE), a fost cinstit şi apreciat, la Sibiu, pentru anii de jertfă pe altarul dialogului ecumenic. Emoţia momentului a fost amplificată de faptul că părintele Viorel Ioniţă a absolvit cursurile Institutului Teologic de grad universitar de la Sibiu, astăzi Facultatea de Teologie, care deschide cu mândrie lista ierarhică a facultăţilor din cadrul universităţii sibiene. Sobrietatea impusă de ceremonia prezidată de rectorul prof. univ. ing. dr. Constantin Oprean, alături de IPS Mitropolit Laurenţiu şi prorectorii conf. univ. dr. Rodica Ofelia Miclea şi prof. univ. dr. Luigi Dumitrescu, a fost împletită cu emoţiile reîntâlnirii cu foştii profesori, precum arhid. prof. dr. Constantin Voicu şi pr. acad. prof. dr. Mircea Păcurariu, şi cu foşti colegi de facultate.

"O mărturie creştină comună"

Cuvântul inaugural a fost ţinut de IPS Mitropolit Laurenţiu, care a împărtăşit audienţei din emoţiile şi bucuriile de a lua parte la un astfel de moment de căpătâi pentru mediul academic sibian: "Este o bucurie a noastră, a facultăţii şi universităţii noastre, dar şi o bucurie personală. Participăm la această ceremonie de decernare a titlului de Doctor Honoris Causa unui absolvent al facultăţii noastre de acum 40 de ani, un coleg de-al nostru, şeful de promoţie din 1969. Mi-amintesc de acele clipe când veneau studenţi la Teologie într-o perioadă foarte dificilă. Trebuia să simţi ceva deosebit pentru Hristos şi Biserica Lui ca să urmezi această facultate".

A urmat cuvântul "Laudatio", citit de pr. prof. dr. Dorin Oancea, în care s-au prezentat viaţa şi activitatea de până acum a părintelui Viorel Ioniţă. Punctul culminant al ceremoniei a fost momentul în care părintelui Viorel Ioniţă i-au fost înmânate diploma şi însemnele universităţii sibiene.

A urmat cuvântul de recepţie al părintelui Ioniţă, intitulat "Dialogul teologic al Bisericilor Ortodoxe cu celelalte Biserici creştine din lume", prin care a prezentat linia clară a teologiei ecumenice din perspectiva ortodoxă, ca păstrătoare a valorilor şi tradiţiilor autentice ortodoxe, dar cu deschidere spre un misionar şi mărturisitor dialog cu alte confesiuni. "Ortodoxia este astăzi o credinţă universală, care nu trebuie să o reducem doar la un spaţiu geografic. Ortodoxia este compatibilă până şi în Insulele Marshall din Pacific şi avem datoria să purtăm această mărturie pretutindeni, cu atât mai mult, cu cât suntem membri în Uniunea Europeană, şi când Biserica Ortodoxă este chemată alături de celelalte Biserici creştine să aducă o mărturie creştină comună în această lume. Fac apel către generaţiile tinere să nu se lase intimidate de glasurile apostolilor falşi, ci să urmeze linia Bisericii, căci suntem ortodocşi adevăraţi numai dacă ne identificăm cu Biserica din care facem parte şi pe care o slujim fiecare cu darul primit de la Dumnezeu".

La rândul său, rectorul Constantin Oprean s-a declarat a fi onorat să ofere un titlu academic unei asemenea personalităţi a lumii academice europene, care a încântat audienţa cu referatul susţinut, o adevărată lecţie de teologie ecumenică.

Cuvântul de încheiere a ceremoniei a aparţinut IPS Mitropolit Laurenţiu, care a mulţumit Senatului universităţii sibiene, cadrelor didactice şi tuturor invitaţilor pentru participare.