Părinții, cei dintâi și mai de preț educatori

Învățătura de credință creștină dezvoltă una dintre cele mai înalte concepții privind rolul, darul și binecuvântarea pe care copiii le reprezintă și le aduc în familie. Ei constituie, precum învață Sfântul Ioan Gură de Aur, „cea mai mare mângâiere, după pierderea nemuririi”, ajutor, sprijin și toiag bătrâneților lor, mângâiere suferințelor și durerilor părinților lor, multe dintre ele datorate unei vieți de jertfă, renunțărilor și numeroaselor privațiuni, în folosul și spre binele copiilor.

Adevărat rapsod al frumuseților familiei creștine, Sfântul Ioan Gură de Aur acordă un rol covârșitor părinților în educarea copiilor, atribuind tatălui o importanță predilectă în formarea băieților, în timp ce mamei îi revine, în mod special, responsabilitatea educării morale a fetei. Mama trebuie să vegheze la buna educație a copiilor, căci, spune Sfântul Ioan: „Acest lucru i se cuvine în mod deosebit mamei. Două prime motive sunt cunoscute. Mai întâi, este aptitudinea minunată dată de Dumnezeu femeii privind opera educației. Apoi ușurința pe care i-o procură viața liniștită și tăcută pe care o duce ea în casă, departe de luptele și tulburările vieții publice. Mai este și o a treia rațiune pe care ne-o arată Pavel. Educația bună a copiilor este pentru femeie răscumpărarea unei greșeli vechi. Ea a fost sedusă, l-a sedus pe bărbat; să lucreze acum la mântuirea celor pe care i-a pierdut prin păcatul ei în Paradisul pământesc”.

„Cei șapte ani de acasă”

Rolul fundamental al familiei în educația copiilor este deplin subliniat și de noile cercetări din domeniul psihopedagogiei creș­tine. Aici este accentuată impor­tanța celor „șapte ani de acasă”, odată ce un copil, până la vârsta de 3 ani, dobândește aproximativ 65% din limbajul pe care îl va folosi mai târziu; până la vârsta de 5 ani - aproape 80% din trăsăturile temperamentale; iar până la vârsta de 7 ani - 90% din caracterul sau personalitatea sa.

În mod surprinzător, s-a constatat științific faptul că stările sufletești ale tatălui afectează stările celorlalți membri ai familiei, în timp ce ale copiilor se răsfrâng asupra mamei. Din acest motiv, tinerii sunt mult mai sensibili la relațiile dintre părinți, decât ei înșiși. Starea sufletească pozitivă, optimistă, a copiilor este mai mult influențată de înțele­gerea dintre părinți decât de relația lor armonioasă cu aceștia, încât, pe bună dreptate, se spune că dovada cea mai mare de iubire pe care o poate da un tată față de copiii săi este să le iubească mama, după cum și a mamei de a le respecta tatăl.

Având în vedere aceste rea­lități, merită menționate cercetări derulate pe durata mai multor zeci de ani și care demon­strează legătura directă dintre climatul familial și starea de sănătate a copiilor, nu doar în perioada petrecută în „casa părintească”, ci pe parcursul întregii vieți. Potrivit unor studii recente, o relație deschisă și afectuoasă cu copilul va avea, pe termen lung, efectul îmbunătățirii imaginii de sine, abilităților și chiar asupra sănătății. Un raport prezentat în cadrul Societății Americane de Psihosomatică (1996) a urmărit efectele relațiilor cu părinții asupra sănătății copiilor, la 35 de ani distanță. La 87 de studenți de la Harvard University, toți în vârstă de aproximativ 20 de ani, li s-a cerut să facă evaluări scrise ale modului în care părinții le ofereau afecțiune și susținere. După examinarea acelorași parti­cipanți, 35 de ani mai târziu (ajunși la vârsta de aproximativ 55 de ani), s-a constatat că aceia care atunci când erau studenți își descriseseră părinții ca fiind mai iubitori, odată ajunși între două vârste, sufereau de mai pu­ține boli grave, inclusiv afecțiuni cardiace și hipertensiune, indiferent de factori-cheie, precum antecedentele familiale, vârsta sau fumatul.

Este foarte interesant și modul în care interpretează această cercetare medicul Dean Ornish: 91% din participanții care nu se percepuseră ca având o relație caldă cu mama lor, în urmă cu 35 de ani, fuseseră diagnosticați, la vârsta mijlocie, cu boli grave (cancer, boli coronariene, hipertensiune arterială, ulcer duodenal, alcoolism), comparativ cu doar 45% din cei care avuseseră o relație caldă cu mama. În mod similar, 82% din participanții care înregistraseră scoruri scăzute pentru o relație caldă și apropiată cu tatăl fuseseră diagnosticați la vârsta mijlocie cu diverse boli, comparativ cu doar 50% din cei care avuseseră un scor ridicat pentru o astfel de relație. Efectele sentimentelor de căldură și apropiere față de mamă și tată apăreau ca fiind cumulative: toți partici­panții care în urmă cu 35 de ani declaraseră că nu au o relație caldă și apropiată nici cu tatăl, nici cu mama fuseseră diagnos­ticați cu boli, la vârsta mijlocie. În mod similar, 95% din studenții care au folosit puține cuvinte pozitive, de apreciere, și au declarat că nu au relații apropiate cu părinții au fost diagnosticați cu boli la vârsta mijlocie, în vreme ce doar 29% din subiecții care declaraseră că se înțeleg bine cu părinții au făcut astfel de boli la maturitate. Doar 24% din stu­denții cu o percepție pozitivă ridicată a afecțiunii părintești și un grad scăzut al anxietății în facultate s-au îmbolnăvit la vârstă mijlocie, în vreme ce 94% din cei cu o percepere pozitivă scăzută a afecțiunii părintești și cu o anxietate severă în timpul facultății s-au îmbolnăvit la vârstă mijlocie.

Rolul patern în formarea personalității

Tot cercetări de ultimă oră în materie de parenting demonstrează faptul că, alături de mamă, tatăl joacă un rol fundamental în dezvoltarea și formarea copiilor. S-a observat că, dacă tatăl a fost prezent și s-a implicat în educarea copilului, mai ales atunci când acesta avea între 3-5 ani, mai târziu, copilul avea un coeficient de inteligență mai ridicat (IQ), dezvoltând un grad de empatie mai mare, iar atunci când va deveni adult și, poate, la rândul său părinte, va avea relații mai sănătoase și mai împlinite cu semenii săi. Așadar, apropierea fizică și emoțională a tatălui față de copii este un factor de predicție a realizării materiale, intelectuale și emoționale a copilului.

După decade de observație, studiile arată și că acei copii care s-au bucurat de afecțiunea tatălui au șanse de cinci ori mai mari să se realizeze material, de trei ori, intelectual și de două ori ca nivel de empatie (de a lega o prietenie și a întemeia o familie, de a dezvolta relații armoniase cu semenii săi etc.), în comparație cu acei copii care au fost privați de grija și dragostea paternă. De asemenea, riscul de a folosi droguri, de a fi implicați în acte de violență, inclusiv suicidare, la copiii încon­jurați de afectivitatea taților este diminuat substanțial.

Din astfel de rațiuni, cercetările privind parentingul eficient, confirmând deplin principiile educației creștine, insistă asupra cultivării de către ambii părinți a unei conduite pline de afecțiune și responsabilitate, în vederea formării emoționale adecvate și a educației morale înalte a copiilor.