Parisul, gazdă a iconografiei ortodoxe rusești
Iubitorii de artă bisericească din capitala Franței pot admira până la jumătatea lunii aprilie, la Centrul spiritual și cultural ortodox rus din Paris, expoziția de icoane rusești din secolele XVI-XIX, intitulată „Sfintele Paști".
Colecția de icoane a expoziției este fructul unei munci de aproape 50 de ani a unor anticari de origine sârbă și cuprinde peste 100 de opere de artă religioasă rusă provenind din secolele XVI-XIX. Icoanele aparțin unor colecții private de origine europeană și americană, cedate direct de proprietarii lor sau achiziționate prin intermediul vânzărilor publice.
Colecția pune laolaltă stiluri, școli și epoci diferite, ilustrând evoluția iconografiei rusești timp de patru secole. Această colecție unică prezintă atât reprezentări iconografice foarte cunoscute, cât și unele cu tematică extrem de rară, precum „Întâlnirea lui Varlaam cu Iosafat" (începutul secolului al XVIII-lea) și „Arhanghelul Rafael și cutremurul" (secolul al XIX-lea).
Grupul icoanelor de secol XVI adună câteva zeci de reprezentări provenind din Rusia Centrală și de Nord, precum și din marile orașe Moscova, Pskov și Vologda. Una dintre cele mai interesante icoane din această epocă, provenind din Rusia Centrală, este cea în care chipul Sfântului Ierarh Nicolae este încadrat de nu mai puțin de 16 reprezentări ilustrând viața și minunile sale. Rusia de Nord este reprezentată prin două icoane remarcabile cu chipul Sfântului Ierarh Vasile, respectiv al Sfântului Ierarh Ioan Hrisostom, iar Moscova, printr-o icoană a Adormirii Maicii Domnului.
Secolul al XVII-lea este foarte bine reprezentat, atât prin numărul de icoane, cât și prin diversitatea tematică și stilistică, lucru ce arată indirect dezvoltarea iconografică din această perioadă. Un exemplu de creație iconografică de la începutul secolului al XVII-lea este icoana „Sfântul Ioan Evanghelistul la Patmos", aparținând școlii moscovite, caracterizată printr-o tehnică excepțională și un desen de o deosebită eleganță. Din cea de-a doua jumătate a secolului al XVII-lea, iconografia rusească tradițională începe să primească însă elemente din pictura occidentală, iar două exemple sugestive ale acestei perioade de împrumut stilistic sunt icoanele „Sfântul Nicolae Taumaturgul" (nr. 37) și „Hristos Pantocrator" (nr. 59) din cadrul expoziției.
Secolul al XVIII-lea aduce numeroase schimbări stilistice datorate influenței picturii occidentale, răspândită prin intermediul gravurilor și Bibliilor ilustrate. Un exemplu în acest sens este icoana „Sfântul Ioan Războinicul" (nr. 80).
Iconografia de secol XIX și de început de secol XX este reprezentată mai ales de opere ale renumitelor centre de iconografie de la Palekh și Mstiora, sate de pictori de icoane din regiunea Vladimir. De-a lungul celei de-a doua jumătăți a secolului al XIX-lea, stilul maeștrilor iconografi din aceste două localități evoluează spre un colorit mai viu, utilizarea aurului în ornamente și dezvoltarea gustului pentru miniatură.
Expoziția de icoane de la Centrul spiritual și cultural ortodox rus din Paris este deschisă în fiecare zi (cu excepția zilei de luni), între orele 14:00 și 19:00.