Parlamentul European cere modificări la bugetul UE 2028-2034

Data: 03 Noiembrie 2025

Liderii a patru grupuri politice din Parlamentul European i-au transmis preşedintei Comisiei, Ursula von der Leyen, că vor respinge parţial proiectul de buget multianual al UE pentru 2028-2034, informează dpa. Într-o scrisoare comună, europarlamentarii îşi exprimă regretul că propunerea Comisiei nu a ţinut cont de poziţia lor cu privire la politica regională şi la rolul PE în luarea deciziilor blocului comunitar. Potrivit Euractiv, Parlamentul European este decis să blocheze bugetul prezentat de Comisie dacă aceasta nu va face schimbări în propunerea iniţială. Amendamentele ar trebui operate până la 12 noiembrie, când plenul PE va dezbate legea. În scrisoarea comună, liderii grupurilor Partidului Popular European (PPE), Alianţei Socialiştilor şi Democraţilor (S&D), Renew Europe (liberal) şi Verzilor arată că doresc să fie menţinut rolul autorităţilor locale în supravegherea subvenţiilor regionale, care, potrivit noii propuneri, ar trece la guverne. În plus, eurodeputaţii avertizează cu privire la un „deficit de democraţie” dacă subvenţiile regionale ar fi condiţionate de implementarea reformelor de către guverne - un aşa-numit model „reformă în schimbul banilor”. Scrisoarea mai cere ca politica agricolă comună (PAC) să rămână separată de politica de coeziune şi un rol mai puternic pentru Parlamentul European în aprobarea planurilor de cheltuieli ale ţărilor. În pro­punerea actuală, aceste planuri ­urmează să fie negociate doar între state şi executivul UE. Viitorul buget multianual al UE ar urma să fie în jur de 2.000 de miliarde de euro, cu aproximativ 700 de miliarde mai mult decât este estimat actualul exercițiu financiar (2021-2027). (C.Z.)