Parlamentul European: Vize de America, fără nici o discriminare
▲ Parlamentul European a adoptat o rezoluţie privind liberalizarea regimului de vize pentru cetăţenii UE care doresc să călătorească în SUA, unde se menţionează că statul american ar trebui să pună capăt discriminării între cetăţenii UE, şi se reaminteşte faptul că UE ar putea reintroduce viza pentru cetăţenii americani, dacă nu se respectă principiul reciprocităţii ▲ Rezoluţia a fost votată cu o largă majoritate, 511 voturi, împotrivă votând doar 29 de parlamentari, 7 fiind abţineri ▲ În document se susţine ca fiind nefondată decizia americanilor de respingere a vizei pe motiv că solicitantul este purtătorul virusului HIV ▲ Mai mult, deputaţii solicită vize pentru toţi cetăţenii ţărilor membre, dar şi finalizarea negocierilor până la jumătatea anului viitor ▲
Potrivit textului documentului, Parlamentul European consideră că ar trebui interzisă orice formă de discriminare directă sau indirectă pe criterii de naţionalitate între cetăţenii europeni, nu doar în Uniunea Europeană, dar şi în afara Uniunii Europene, în special în cazul în care aceste acte de discriminare reprezintă consecinţa unei lipse de coordonare în cadrul negocierilor internaţionale dintre instituţiile UE şi statele membre. „Deputaţii europeni consideră că negocierile ar trebui să se încheie înainte de iunie 2009 şi că, începând de atunci, nu ar mai trebui permisă nici o discriminare între cetăţenii UE“, se mai indică în rezoluţie.
Parlamentul European îndeamnă Comisia să abordeze, în cadrul negocierilor, chestiunea excluderii cetăţenilor europeni contaminaţi cu virusul HIV de la programul de ridicare a vizelor şi să garanteze egalitatea de tratament pentru toţi cetăţenii UE. Deputaţii susţin poziţia Comisiei, potrivit căreia nu există motive obiective pentru a impune interdicţii de călătorie la adresa persoanelor infectate cu virusul HIV. La reuniunea din 13 martie 2008 a Troicii UE din domeniul Justiţie şi Afaceri Interne, SUA au recunoscut, pentru prima dată, competenţa Comunităţii Europene de a negocia acorduri internaţionale privind politica în domeniul vizelor, acceptând, în cadrul unei declaraţii comune, să urmeze o „dublă abordare“.
În ce priveşte problemele care ţin de responsabilitatea naţională, acestea vor fi discutate cu autorităţile naţionale, pe când cele care privesc responsabilitatea UE vor fi discutate cu autorităţile UE. În această ordine de idei, europarlamentarii susţin că, de la această dată, potrivit termenilor acestei declaraţii, SUA ar trebui să negocieze cu Comisia Europeană în legătură cu chestiunea acordării vizelor, după cum s-a procedat şi în cazul transportului aerian, cu Consiliul, în legătură cu politicile Uniunii Europene în materie de securitate şi cu statele membre în legătură cu prezenţa agenţilor de securitate la bordul aeronavelor în zborurile transatlantice şi chestiunile de securitate, în măsura în care acestea îi vizează pe resortisanţii statelor respective. „Orice acord încheiat de CE/UE trebuie să respecte drepturile fundamentale şi libertăţile individuale. Parlamentul European îşi declară sprijinul faţă de mandatul pe care Consiliul l-a acordat Comisiei de a negocia un acord care să garanteze scutirea de vize a tuturor cetăţenilor UE care intră pe teritoriul SUA, similară celei de care beneficiază deja cetăţenii SUA care intră pe teritoriul UE“, adaugă acelaşi document.
Repatrierile se vor face pe principiul reciprocităţii
În rezoluţie se accentuează că participarea la programul de scutire de vize (VWP) ar trebui să le acorde, fără amânare, tuturor cetăţenilor statelor membre, în aceleaşi condiţii, drepturi identice în ceea ce priveşte statutul paşapoartelor lor şi că accesul SUA la bazele de date sau sistemele de informaţii ale UE ar trebui interzis, cu excepţia cazului în care este autorizat în mod explicit de dreptul comunitar, iar, în acest caz, ar trebui să fie convenit de comun acord la nivelul UE şi să se bazeze pe respectarea deplină a principiului reciprocităţii.
De asemenea, rezoluţia PE prevede că orice extindere a transmiterii către Interpol a datelor privind paşapoartele pierdute şi furate ar trebui convenită de comun acord la nivelul UE.
În plus, orice acord oficial privind repatrierea cetăţenilor UE nu ar trebui să fie acceptabil decât pe bază de reciprocitate, urmând să fie negociat şi încheiat de CE şi SUA, iar obligaţiile referitoare la posibila introducere a unui sistem electronic de autorizare a călătoriilor pentru cetăţenii SUA care călătoresc în UE ar trebui negociată de către Comisie.