Parlamentul și-a reluat activitatea
Senatul şi Camera Deputaţilor au început, ieri, prima sesiune parlamentară ordinară a acestui an. Pe agendă se află legi importante pentru respectarea termenelor asumate prin PNRR, printre care proiectele privind Educaţia şi reforma pensiilor speciale, dar și comasarea alegerilor locale cu cele parlamentare. „Legile Educaţiei sunt jaloane în PNRR. Avem obligaţia ca acestea să fie aprobate în timp cât mai scurt. Din punctul meu de vedere, nu mai târziu de sfârşitul lunii martie, începutul lunii aprilie”, a precizat premierul Nicolae Ciucă. (C. Z.)