Parohia Bărboi a oferit daruri deţinuţilor ieşeni
A devenit o tradiţie ca în perioada sărbătorilor pascale Parohia „Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel“ - Bărboi să-şi îndrepte atenţia spre cei aflaţi în detenţie. Pornind de la cuvintele Domnului Hristos „în temniţă am fost şi aţi venit la Mine“, părintele paroh Constantin Andrei a iniţiat o acţiune filantropică. Astfel, marţi, 14 aprilie 2015, în cea de-a treia zi de Paşti, o delegaţie de la Parohia Bărboi a ajuns la Penitenciarul de Maximă Siguranţă Iaşi. Cei 25 de beneficiari ai darurilor oferite de credincioşii parohiei au fost selectaţi din rândul celor care nu sunt vizitaţi de nimeni. „Deţinuţii au primit, pe lângă ouă roşii, pască şi cozonac, produse de igienă personală şi alte cadouri. Prin implicarea părintelui misionar Pavel Antoce, de la Penitenciarul Iaşi, darurile au fost direcţionate doar către persoanele private de libertate care nu sunt vizitate de nimeni. Ne-am gândit că prin această faptă de milostenie îi putem apropia pe cei din închisoare mai mult de Dumnezeu. Mulţumim tuturor celor care au contribuit pentru cumpărarea acestor daruri, ce au fost primite cu bucurie şi lacrimi în ochi de cei din închisoare“, s-a exprimat pr. paroh Constantin Andrei. Întâlnirea cu deţinuţii de la Penitenciarul Iaşi a avut şi un scop catehetic, cu acest prilej parohul de la Bărboi adresând un cuvânt legat de sărbătoarea Învierii Domnului. (C. Ciofu)